ARAD. Pornind de la portar, până la atacant, Mircea Rednic a dezvăluit ce întăriri ar putea să aducă UTA. După ce a spus că portarul Mitrovici va pleca la o echipă unde să joace, fiind nemulțumit de statutul de al treilea portar, urmând să se găsească un înlocuitor, „Puriul” a mai declarat:
„Mai avem o discuție cu un fundaș lateral, care poate juca și mijlocaș. Sperăm să obținem acordul lui, să semneze și mâine să fie la Arad. Mai mult ca sigur va veni și un fundaș central, poate chiar doi. Un internațional din Moldova și un francez, care a evoluat în liga secundă. Sper să ajungă până la finele săptămânii și să semneze. La mijloc, pe benzi, suntem doar în discuții, sperăm să ajungă mâine un jucător de picior stâng. În plus, sunt șanse să mai vină un atacant”.
Când a venit vorba de trioul Vulturar – R. Pop – Micovschi, Rednic a fost destul de rezervat:
„Am discutat cu Rareș Pop și cu Micovschi, cu ultimul pentru că voiam să aducem de la Rapid un jucător pus pe liber. Sunt în relații bune cu ambii. Nu pot să contactez un jucător (n.n. – Vulturar) aflat sub contract cu altă echipă. Nu știu dacă mă interesează un jucător cu pubalgie, mă interesează să fie sănătos, dacă vine. Dar, pe acest post avem soluții: C. Mihai, Van Durmen și Joao Pedro” – a spus Rednic.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!