ARAD. Juniorii de la UTA continuă parcursul în play-offul tuturor competițiilor organizate de FRF. Mai mult decât atât, în Liga de Tineret, arădenii continuă să conducă seria vest, cu 9 (nouă) puncte avans.
Trupa antrenată de Alexandu Gaica, Adi Ungur și Costel Bogoșel a jucat la Timișoara, cu Ripensia, scorul fiind cel de la startul întâlnirii, 0-0.
UTA a început cu Mociu – Manoilă, Iurasciuc, Bokse, Anisorac, Ristin, Cibi, Popa, Ekmekci, Ronai, Pașcalău. Au mai jucat Mitu și Salka.
Etapa viitoare, UTA primește vizita Universității Craiova, într-un meci care poate consființi calificarea matematică la turneul final.
Tot egal și la U17
În etapa a șaptea din Play-Off la U17, roș-albii au obținut și ei o remiză. Aceștia s-au deplasat la Universitatea Cluj, iar scorul final a fost 2-2. Pentru formația antrenată de Marius Ciubăncan și Sorin Botiș au înscris Felea și Busu.
Arădenii au abordat meciul cu R. Rusu – Joldea, Purdescu, Buză, Indreica, Funkenhauzer, Felea, Bădău, Nica, Kyrycsenko, Marinescu. Au mai jucat: Busu, Maghiar, Olăroiu, Vâlcu și Curtuiuș. Etapa viitoare, UTA U17 joacă acasă, tot cu Universitatea Craiova.
Victorie, la U16!
Singura victorie obținută de Academia UTA din weekend a venit la Liga Elitelor 16, acolo unde UTA a trecut pe teren propriu de Academia de Fotbal Viitorul Cluj cu 2-0, grație unei „duble” semnată de Dario Huc.
Antrenorii Adi Petruț și Vivi Erdei i-au trimis în teren pe Roșu – Ilie, Paștină, Groza, Ștef, Centye, Huc, Calotă, Tăutan, Crainic, Neagu. Au mai jucat: Cigherean, Măgulean, Bejenaru şi Hărdăuț.
Etapa viitoare, UTA U16 joacă în deplasare la Ripensia, ocupanta locului secund.
U15 vrea la turneul semifinal
O altă echipă care merge bine este cea de la Liga Elitelor U15. Trupa antrenată de Alexandru Gaica și Radu Mărginean a câștigat seria a XIV-a, fără înfrângere, calificându-se la turneul zonal, care va avea loc la Alba Iulia, în perioada 7-11 aprilie. Acolo, UTA va da peste Minaur Baia Mare, Optimum Alba Iulia și Universitatea Cluj. Dacă se vor clasa pe unul din primele două locuri, arădenii vor ajunge la turneul semifinal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!