Ultima etapă din sezonul regulat în Liga de Tineret o găsește pe UTA doar pe locul 6. Unul care le dă bătăi de cap celor doi antrenor, Mihai Petcuț și Costel Bogoșel. Cum s-a ajuns aici? Ne spune chiar Mihai Petcuț: „Atâta ghinion cât am avut în acest campionat nu am avut în viața mea. Am avut cel puțin trei meciuri în mână pe care le-am pierdut. La Viitorul Cluj și acasă cu „Poli” Timișoara și Kids Tâmpa. Adversarul era în inferioritate numerică, la fiecare din aceste jocuri, am ratat penalty, am avut ocazii rarisime, singur cu portarul, după care am luat gol și am pierdut sau am fost egalați. Nu am dat niciodată gol după ce aveam superioritate numerică, doar am luat. Chiar la ultimul meci, când trebuia să câștigăm, am ratat în debutul partidei, după care ne-am trezit conduși cu 2-0. Am egalat pe final, dar acum mergem cu încredere la Sfântu Gheorghe, pentru meciul cu Sepsi. În același timp, așteptăm ca Universitatea Cluj să nu piardă cu „Poli”, la Timișoara și CFR Cluj să o bată pe Kids Tâmpa. Sigur, trebuie să luăm și noi toate puncte din meciul cu Sepsi”.
Așadar, UTA stă la mâna rezultatelor, chiar și dacă bate la Sfântu Gheorghe. Asta și pentru că – exact cum a spus antrenorul Petcuț – s-au pierdut puncte importante în meciuri cu adversari mai modești sau când ghinionul și-a băgat coada. Sepsi – UTA se joacă duminică, de la ora 12, la Sfântu Gheorghe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!