ARAD. În această seară, de la ora 20.30, UTA joacă pe arena „Francisc Neuman”, contra celor de la Universitatea Craiova. Oltenii sunt pe locul 6, ultimul care asigură
prezența în play-off. În schimb, UTA e destul de joc, un loc deasupra celor care merg la baraj. Însă, Mircea Rednic nu este îngrijorat.
„Eu nu mă uit la clasamente, așa cum vă uitați voi, eu mă uit întotdeauna în sus. Trebuie să te uiți în sus, nu trebuie să te uiți în jos. nu e o diferență, nu sunt echipe care s-au desprins. Deci, după părerea mea, în orice etapă se pot întâmpla surprize, echipele care sunt jos în clasament pot să căștige cu echipe care sunt în play-off sau care și-au propus obiective mari anul acesta” – a declarat Rednic.
Tehnicianul UTA-ei a vorbit și despre meciul propriu zis: „Știm cine este Craiova, ce obiective au anul acesta. Au făcut investiții, au un lot foarte bun, chiar ne uitam că nu încap pe tablă când am început să-i înșirăm pe toți. Au soluții, au de unde să aleagă, dar nu a fost constantă din punct de vedere al jocului și rezultatelor. E presiune mare la ei, dar pe noi ne interesează mai puțin acest aspect. Noi trebuie să jucăm cu curaj, precum la ultimele două partide și să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut. Craiova e o echipă puternică de la mijloc în sus, au jucători cu tehnică și viteză bună, pot decide un meci. În schimb, în apărare, pe zonă centrală, se tot caută. Încercăm să profităm, mă gândesc să jucăm cu doi atacanți. Cu Craiova e șansa noastră, jucăm acasă, iar la noi acasă am evoluat bine. Am pierdut multe puncte aiurea aici, acasă. Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte” – a mai spus Rednic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!