ARAD. Deloc inspiraţi în transferurile din vară s-au dovedit a fi antrenorul Laszlo Balint şi unicul impresar agreat, Bogdan Apostu. Cel puţin în compartimentul ofensiv, unde UTA suferă cumplit. Cei patru atacanţi de meserie la care Balint a renunţat (prea) uşor şi-au făcut simţită prezenţa în teren, dovadă golurile înscrise: Valentin Buhăcianu – 9 pentru Hermannstadt Sibiu; Adrian Petre – 5 pentru Farul Constanţa; Cipri Rus – 4 pentru Viitorul Pandurii Tg Jiu şi Albert Voinea – 1 pentru U Cluj. Nu acelaşi luceru îl putem spune despre croatul Filip Dangubic şi cehul Tomas Wagner, atacanţii prezentaţi drept soluţii viabile, care nu au găsit drumul spre gol. Dacă mai punem la socoteală şi forma slabă a lui Ioan Hora, avem în faţă un „tablou” al eşecului la acest capitol.
Regrete după căpitan
Mulţi au fost suporterii „Bătrânei Doamne” care au regretat plecarea căpitanului Cipri Rus. Văzut mereu o soluţie pentru atacul UTA-ei şi care nu avea nici o problemă să accepte statutul de rezervă ori să-i vină rândul. Fără să mai punem accent că salariul lui era mult inferior „achiziţiilor de marcă”. Spre comparaţie, după 21 de etape scurse din ediția precedentă a Ligii 1 (exact la câte s-a oprit campionatul în această iarnă), Ciprian Rus marcase două goluri, ambele împotriva celor de la Poli Iași, între care cel de la Arad a intrat în istorie drept primul pe noua arenă „Francisc Neuman”. Totodată, atacantul de 30 de ani își trecuse în cont și trei pase decisive, în confruntările cu FC Argeș și Poli Iași (în deplasare), respectiv Chindia (acasă).
În această toamnă, Cipri Rus a fost al doilea cel mai folosit fotbalist al Pandurilor, cu 1272 de minute în 15 confruntări, și căpitan de echipă după plecarea lui Buleică.
Trimite articolul
Xin fotbal nu functioneaza calculele astea…
Trăiască mafia nas – fin, Balint -Apostu.
Cu tot respectul, nici Cipri și nici ceilalți nu făceau mare brânză! Au fost în primul an și sa văzut! Liga 2 nu e Liga 1! Poate, Petre trebuia păstrat…..
-
Oare cine a dus echipa in liga 1??Nu ei??
Să fim serioși, Cipri nu mai poate ajuta UTA din postura de jucător.
Deah!
UTA e ok acolo unde ii, Meszar e multumit, Bibi e multumit, Sponsorii s-au facut vizibili pe Digisport, abonamentele biletele s-au vandut!
TOTUL E ROZ! DEFAPT!
Sincer sa fiu, Cipri cred ca facea mai mult ca Hora, e si putin mai tanar ca el. Dangubic s-a dovedit eficient in ultimele 4-5 etape cand a coborat putin in spatele atacantilor. E mult mai bun acolo in rol de pivot. Da pase bune, are si sut. Eu nu i-as fi dat nici pe Buhacianu, nici pe Petre, nici pe Rus. Toti 3 mi se par si mi s-au parut mult mai inspirati decat ce avem astazi! Antal nu e rau, dar intra mai tot timpul pe final, 10-15min. Ce sa faca in asa timp scurt ? Eu personal i-as aduce inapoi pe Buhacianu si pe Rus. Petre e tanar, trebuia insistat un pic cu el sa-si intre in ritm, sa se impuna…. Sa-l ia pe Budescu si pe Keseru, sunt liberi de contract :))) (e o gluma, evident)
Pentru ca am fost un fel de Nostradamus,legat de UTA, spun ca vremea a apus si la CIPRI RUS….i-a trecut vremea precum la castravete !Asta nu ne ajuta cu nimic daca mai era mentinut in lotul utist.fiind un fel de Antal 2…O fi bun pe la Cermei…???..Este pacat de Ad.Petre care are iuteala de atacant si e tanar in comparatie cu altii !CRACIUN FERICIT TUTUROR UTISTILOR,chiar si celor care m-au suparat nemeritat ! Sunt hotaratoare meciurile de acasa cu Mediasul si Dinamo….!!!HAI UTA !
D-le Balint, CFR Cluj îl pune pe liber pe Rusu (tânăr și cu viteză bună) fost la UTA! Dacă îl vindeți pe Miculescu ar fi foarte bine să-l luat pe Sorescu și mai un atacant bunicel. Afară cu Hora, Antal și Iacob care mănâncă bani clubului cam degeaba și va fi 1/2 sezon bunicel pentru UTA.