ARAD. Amărăciunea semi-eşecului din ultima etapă a ligii secunde la fotbal poate fi dată uitării cu o victorie la Timişoara, în Derby-ul Vestului cu ASU Poli, programat sâmbătă, ora 12 (în direct pe DigiSport şi Telekom Sport). Antrenorul Ionuţ Popa încearcă să le transmită băieţilor imboldul necesar pentru singura confruntare care contează cu-adevărat pentru suporterii roş-albi. „Este o datorie față de galerie, față de suporteri, pentru că este un derby de tradiţie. Până acum i-am nemulțumit pe cei care sunt aproape de noi prin jocuri mai slabe, iar acum trebuie să îi răsplătim prin joc și printr-un rezultat bun. Ar trebui să fie niște ambiții care nu depind de salarii, în astfel de partide primează mai mult ca oricând interesul de a-ți face bine datoria de fotbalist și de a demonstra că ai valoare” – a spus Popa.
Încălzire cu CS Ineu
După ce săptămâna trecută a inaugurat stadionul din Beliu, UTA a ales ca parteneră de „amical” gruparea de Liga 4, CS Ineu. S-au jucat trei reprize a câte 30 de minute, utiştii reuşind să se impună cu 5-0, prin golurile reuşite de Miculescu, Pop, Petra, Vădrariu şi C. Rus. Iată cele trei formule de echipă utilizate de UTA: Orlic – Dan, Benga, Copaci, Suslak – Cubleșan, Hrezdac, Coulibaly, Janos – Popa, Miculescu (repriza 1); Zamfir – Costin, Manea, Copaci, Suslak – Mateucă, Isac, Oprea, A. Iuga – Petra, Pop (repriza 2); Orlic – R. Iuga, Manea, Benga, Copaci – Oprea, Coulibaly – Costin, Petra, Vădrariu – Rus (repriza 3).
Cu autocarele
Ca și în toamna anului trecut, galeria arădeană a optat pentru autocare pentru deplasarea în orașul rival, Timișoara. Acestea vor pleca sâmbătă dimineața din fața arenei „Francisc Neuman”, întâlnirea fanilor fiind programată la ora 8,30. Costul deplasării este de 10 lei, în preț nefiind inclus biletul de meci. La Derby-ul Vestului de pe 15 octombrie 2017, fanii „roș-albilor” au făcut deplasarea pe Bega cu 7 autocare. Nu au lipsit incidentele, după meci aplicându-se opt amenzi în valoare de 2.300 lei, iar cinci suporteri arădeni au primit interdicție pe stadioane timp de un an de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!