UTA se antrenează, chiar la această oră, la Centrul Naţional de la Buftea, acolo unde a fost ajutată să ajungă de directorul bazelor sportive al FRF, Paul Cazan, fost conducător la UTA, în urmă cu câţiva ani.
„Am închiriat terenul de la Buftea, al Federaţiei Române de Fotbal, o vorbă bună punând fostul nostru coleg Paul Cazan, căruia dorim să-i mulţumim pe această cale. Avem condiţii excelente, toţi jucătorii sunt apţi, nu avem probleme medicale sau de altă natură” – ne-a declarat, de câteva minute, chiar în plin antrenament al arădenilor, Dorin Stana, directorul de organizare de la UTA.
Roland Nagy şi Dan Stupar contează la jocul cu Juventus Bucureşti, care se va desfăşura mâine, de la ora 11.00, pe terenul din cartierul Berceni, pe următorul lot de jucători: Smaranda, Cioară – portari, Calvin, Manea, Pocuca, Pascariu, Gligor, Neagu, Siminic, Bălan, Purece, Ignea, Varga, Hidişan, Nădăban, Bucur, Capătă, Miron, Mara – jucători de câmp.
„Juventus Bucureşti este o echipă imprevizibilă, care a renunţat în acestă iarnă la jucători cât pentru o echipă, dar a adus cam tot atât. Cu siguranţă se va agăţa de fiecare minge, în dorinţa de a nu pierde. Sper să nu le dăm ocazia, deoarece avem nevoie de toate punctele. Aş vrea ca jucătorii noştri să fie concentraţi din primul minut, să se bată pentru fiecare minge, iar la final să ne bucurăm cu toţii de o victorie” – ne-a declarat „principalul Roland Nagy.
UTA, pas fals inca de la debut
Citiți principiile noastre de moderare aici!