UTA se află tot în
căutări, dar nu mai sunt nici două
săptămâni până când
începe sezonul 2009-2010. Din păcate,
staff-ul tehnic nu prea reuşeşte ce şi-a
propus, iar asta mai ales după ce Sandu Ion a dat
semnalul că jucătorii lui Atletico, ce au
evoluat sezonul trecut la UTA, nu mai au cale
liberă spre echipă.
Aşa stând lucrurile, totul pare că se
precipită, se caută tot felul de
soluţii, însă până acum nu
avem confirmarea că cei aduşi vor putea
să suplinească plecarea lui Ţucudean et
comp.
Gheară, venit – plecat
După Zimmerman, Mihuţ şi Disney, la Arad
a sosit un al patrulea jucător experimentat. Este
vorba de hunedoreanul Decebal Gheară,
care a evoluat ultima dată la Delta Tulcea. Dar,
cum a venit, aşa a şi plecat, Ionuţ
Popa anunţându-l pe jucător –
în această dimineaţă – că nu
este nevoie de serviciile sale. „L-am văzut
în meciul cu ungurii şi nu cred că am
greşit trimiţându-l acasă”
– Ionuţ Popa.
Onuţ, aşteptat
Ionuţ Popa îl doreşte,
însă – în continuare – pe
ieşeanul Bogdan Onuţ. Deocamdată,
fundaşul nu a ajuns la o înţelegere cu
conducătorii de la „Poli”. El
şi-ar rezilia contractul cu ieşenii,
după ce îşi primeşte
restanţele financiare; ei, îl lasă
lieber de contract, dacă renunţă la
bani. Aşadar, mai aşteptăm…
Evoluţie palidă
UTA a jucat, sâmbătă seara, cu
ungurii de la Baja, echipă recent
retrogradată în liga a III-a maghiară.
Din păcate, arădenii au pierdut cu 1-0,
evoluţia elevilor lui Ionuţ Popa
neconvingând deloc. Dacă până la
pauză a intrat doar Nădăban, după
odihnă s-a produs o adevărată
sarabandă a schimbărilor, aşa că
era şi greu ca UTA să joace legat.
Însă, ne mai desparte doar o
săptămână de intrarea în
linie dreaptă şi lucrurile nu sunt rezolvate
aşa cum trebuie.
UTA – Baja 0-1 (0-0)
A marcat : Szabo – min. 68.
UTA a aliniat următoarea formaţie:
Mârne – Mihuţ, Pocuca, Gheară,
Mutulescu, Apostol – Apostol, Drida, Purece – Fl.
Pavel, Disney. Au mai jucat: Nădăban,
Zimmerman, Chindriş, Pascariu, Fritea,
Leucuţa, Polgar, Riviş, Gâlcă.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!