După cum am scris deja, la stadion au venit aproximativ 20 de suporteri, care au cerut socoteală jucătorilor, însă acțiunea nu a durat prea mult. Fanii, însă, nu uită și nu iartă. Iar la câteva ore distanță, cei de la „Ultras Arad” au avut un mesaj cât se poate de dur la adresa celor care ar putea păta culorile alb-roșii, atât de iubite în orașul nostru.
„Mesaj pentru băieții ăia foarte relaxați care bat mingea din când în când pe stadionul nostru: nu ne mai interesează ce faceți și cum vă comportați, dar dacă retrogradați UTA, aveți maxim o oră să părăsiți Aradul cu toții! Orașul acesta n-o să vă ierte!”
Așadar, lucrurile sunt cât se poate de serioase, iar cei implicați nu au cum să nu bage de seamă că „foaia” trebuie întoarsă, deoarece nu se mai poate ca și până acum.
Trimite articolul
XOare Parchetul nu se autosesizeaza!? Cred ca aici e vorba despre fapte penale, respectiv amenintari!
-
Si ce ai vrea, sa ii felicite???
-
Ultrasii astia numai stau si belelsc pl; sa dea un ban, sa aduca si ei niste jucatori si antrenori!
-
-
Tu esti aradean get bed-get?sau vinitura?mars si tu din Arad.
-
Sunt mai aradean ca tine paduche mic…deci marsh tu afara din ARAD!
-
Ooo, dar băieții ăștia chiar amenință la modul cel mai jegos acest grup de jucători ai echipei Atletico bd Arad, îi mai văd că vorbesc de caracter si demnitate, păi în 2014 când v-ați mutat căruța din stânga în dreapta, aveați demnitate?!
Sper ca la TOTI,nu v-ati referit la C.Rus,Buha,Tabarcea,Balauru,Ilie,Rusu,Micul Escu,futuma-n R.Naum si Angheputza.Normal ca dispar din Arad,ce frass sa ma koate pe aici?scumpi,cand la academie exista Negoescu si e.t.c.care joaca pe 3 lei si sunt aradeni,,asa imi e dor de un N.Mitu,R.George,M.Coras,A.Ungur,Tucu,Tartau,apoi de anii trecuti de un M.Curtuius…Stratila,A.Manea,R.Nagy…readucetii pe D.Man,Cata Hlistei,R.Moise si UTA NU va mai retrograda.
CE AMENINTARE AI VISAT,MA KOAYE?S-A REFERIT LA A PARASI,A DA DEMISII,DATI AFARA,REZILIAT CONTRACTUL,CE AMENINTARE FRANZELO?CE PARCHET?NE AUTOSESIZAM NOI UT-ISTI SA SCHIMBAM CV,S-AU REFERIT CA NU MERITA SA IMBRACE TRICOUL UT-EI.
Antrenor mai slab ca balint in liga 1 nu am vzt de la lăcătuș încoace pe când era la uta. După 1 tur bun a urmat returul care că și acum ne poate duce în B. La ce jucam din iarna încoace nu meritam sa stam în liga 1. Noroc ca a bătut Iași pe astra altfel din etapa asta eram la baraj. Dacă nu bate pe astra etapa viitoare, sper sa plece împreună cu antal, Ilie și petele.
-
What???????????vai–,
Cine isi asuma aceste amenintari?Proca,WodkaSur,Telecom beutul?tatuaje,droguri,injuraturi in galerie,prunci de 7-8 ani(chiar fetite)?ce invatam de la veniturile astea?
-
Bai anonimule,macar oamenii aia s-au dus la stadion fata in fata cu jucatorii nu se ascund dupa o tastatura ca tine ANONIMULE!!!Nici macar un nume nu ai curaj sa iti pui la coment,cred ca fetita esti tu in toata povestea asta.
Care este diferența dintre ”fanii” revoltați și unii comentatori de aici? Care-i diferența?
Adevarul este ca echipă nu a jucat nimic, nici un șut pe poartă, nu am vazut determinare nici pe teren si nici la antrenor care a stat pasiv pe margine. Echipă de mercenari , jucători platiti cu mii de euro sa stea pe banca ( vezi N.Rosu, Antal si altii). Nu e vina lor, e vina conducerii clubului.Apropo UTA are conducere? Clubul pare sat fără câini.Nu vad nici o reactie din partea conducătorilor.Multi jucători mai așteaptă să treacă ultimele etape si vor pleca.Urmeaza altii, alte comisioane, în timp ce clubul nu promoveaza juniori la prima echipă.
Ce glume au astia din galerie
Gradinarul Demisia, nu mai juca la pariuri pe Uta!!!!!!!!!!!
Eu sper ca echipa asistatilor sociali, Muta, sa joace din nou pe icrti.
Și ăștea de la wanna be Ultras au o Gura mare ca Gara. Sunteți toți Copii. Nu înțelegi de loc Nimic. Bani conduc tot, UTA, Politica,Codul tot. Așa stați jos cuminte și gura mai mică. Ocupați vă de mai bine ceva serios și nu de Clubul ăsta de 5 Lei valoare
Și ăștea de la wanna be Ultras au o Gura mare ca Gara. Sunteți toți Copii. Nu înțelegi de loc Nimic. Bani conduc tot, UTA, Politica,Codul tot. Așa stați jos cuminte și gura mai mică. Ocupați vă de mai bine ceva serios și nu de Clubul ăsta de 5 Lei valoare
-
Tu esti banana Joe?doamnee bn k stim.de ce repeti comentariul,ai beut vodca?sau ai fumat iar?un tatuaj cu draconi,cv?
Sint citiva idioti care n-au de lucru pe acasa, n-au nici un fel de cultura, iq cit numarul de la slapi si atunci ce fac ? Tin cu uta, mor pentru un cacat. Fotbalul e unul dintre cele mai penibile miscari din cur, dati-le la fiecare cite o minge ca sa stea excitati cei din tribune.
-
Basil, levantica sau marar, daca unora ne place fotbalul, nu sa dormim cu undita in balta de ce jignesti? Tu mare harnic, ne bagi pe toti suporterii in galerie. Intejent din calea afara…mars
-
Mai cauciuc, vezi ca este o mare diferenta intre ,,sportivi” si pescari !
In timp ce ,,basicarii” sunt platiti din taxele si impozitele contribuabililor, ca niste paraziti, pescarii pierd timpul pe banii lor ! Primaria nu le cumpara nici macar o rama.
-
Sunteti penibili cu furia, lozincile ,vocabularul si manifestatiile voastre de tip bidonville
Ultrași sunt peste tot în lume nu vă impacientați. Suporterii cam decid multe la un club. Exemplu cu Superliga Europeană unde era vorba de interese mari.
Ziceti ce doriti stimati utisti,dar gluma ramanerii in liga 1 a UTA-ei se ingroase rau…..! dupa meciurile Astra -Poli Iasi 1-2 si Voluntari -Sibiu 0-1…deoarece UTA poate ajunge la retrogradare directa daca nu castiga puncte la Astra,acasa cu Iasul si Mediasul,plus la Voluntari,auzi BALINTE !Astazi a fost o zi anti-uta ,poate a lui HAJII sa tina sub ei pe caini,altfel……!!!!Ce mai fac neputinciosii tai Balinte,poate le-ai dat liber de Pasti upa atatea succesuri pe FN….!!Nu te vad bine Balinte cu ruginitii tai…..!HAI UTA !
Vorbeste frumos la televizor domnu Balint dar atat ca la echipa nu se vede nici o idee de joc totul este intamplator.
Domnu Apostu și-a dus acesti mercenari ce nu joaca nimic pe o gramada de bani doar sa isi ia comisioane in rest nu ii intereseaza de acest club retrogradeaza se muta la alti fraieri .
Conducerea e vinovata ca a acceptat aceste salariii pentru niste antrenori si jucatori ce nu a adus nimic in plus pentru as justifica acesti bani .
Nu e curios nimeni de aceasta echipa ci doar de bani pe care ii iau atat .
Doamne ajuta sa fie bine dar nu cred atata timp cat nu va fi un om cu capu pe umeri sa conduca acest club fara interese doar sa iubeasca acest club.
Le dai mana libera antrenorilor impresarilor la noi te duce in situatii dezastroase ,au pretenti dar responsabilitati nu.
Dupa mine la ce sfarsit de an a avut domnu Balint imi dadeam demisia atunci mai ales ca nu joci nimic totul e intamplator .
(^_^) Doamne fereste! Asemenea amenintari acuma in saptamana luminata! Aparent pare doar un razboi al cuvintelor. Dar vi se pare ok sa fie citite si de prietena , sotia sau copilul unui fotbalist al nostru. Ce o sa gandeasca ? Ne pretindem ca traim intr-un oras civilizat, poarta vestului. De iertare se pare ca nu a auzit nimeni. E un joc sportiv cu bune si multe rele, dar sigur se poate protesta cu decenta si bun simt.
Forza UTA!
-
saptamana luminata a fost acum o luna..,vezi ca sunt si catolici nu esti tudoar pe lume!
Bine ar fi sa se desfiinteze portul mastilor si bandanelor dupa care se ascund toti cei cu predispozitie la infractiuni cu violenta , toti retardatii urlatori cu bata in mana gata sa sara la bataie din nimic.
-
Red-Fighters nu facea asemenea tampenii.Se incuraja echipa pana la sfarsit.Idiotii astia negri,nu conteaza restul stadionului,doar ei numai ei .vai si amar vodca,iarba,injuraturi intre copii,tatuaje naspa pe muschiulet,pletosi.
Grădinaru demisia nemernicule! Habar n-ai pe ce lume trăiești, de fapt și când jucai erai la fel 0(zero)!
O gașcă de bețivi recalcitranți care ar trebui bătuți de jandarmi la fiecare meci la care participă.
Atâta agitație pentru UTA, cand orașul acesta infect se zbate în mizerie. Totul e varza, dar pe voi va intereseaza doar de UTA… O echipă de 2 lei. Alte orase fac investiții, noi la nivel de anii ’90… UTA în sus, UTA în jos. Nici nu ma mira ca suntem un oraș praf.
Fotbalul aradean..sau cel de romania. O gluma proasta la fel ca si galeriile. Lipsite de respect si comportament civilizat.
Pentru Filarmonica nici un mesaj de aceasta data ?
UTA B !!!!!!🤣🤣🤣🤣🤣
Ha ha… Da ce credeți ca Uta este Real Madrid?!? :))) ce oameni…..