„Echipa mea a jucat bine. Mai ales în prima repriză s-a jucat la o singură poartă, am avut multe ocazii, am avut și o bară, ceva faze dubioase în careu, dar cei de la UTA au știut să se apere. Vorbim despre o echipă care nu pierde de un an în deplasare, e foarte bună, dar – până la urmă – am pierdut din cauza ghinionului și nu cred că meritam să pierdem. Cred că mai puteam juca trei zile și mingea tot nu ar fi intrat în poartă. Jucătorii lor din apărare au făcut un meci excelent, portarul Iacob cred că a fost cel mai bun de pe teren. A fost peste tot, iar noi nu am fost inspirați în fața porții”.
Mai puţin vulcanic ca în alte rânduri, „Bursucul” e şi cu gândul la jocul cu AS Roma de joi: „Astăzi trebuia să câștigăm, nu joi, dar vom da tot ce putem și joi. Cei care vor fi apți joacă meciul vieții, avem 10% șanse, trebuie să le jucăm. Poate se întoarce și norocul pe strada noastră, pentru că și cu Medial, și cu UTA, chiar am avut ghinion. Cu Mediaș au fost și probleme mari cu arbitrajul, astăzi au fost probleme în fața porții. Nu am reușit să marcăm nici cu patru atacanți, dar nu numărul lor câștigă meciurile, ci felul cum ajungi la poartă. Din ocazii puține trebuie să marchezi, cum eram noi pragmatici. Din păcate, echipele adverse profită, joacă un fel de antijoc, se apără şi stau la ciupeală”.
Trimite articolul
XDanee…la Colos-varos aveti tramvai cu CFR?ei,uite k la Arad circula tramvai cu reclame UTA iar vatmanul a primit fular,masca si tricou cu UTA Arad.