Se ştie deja că acest campionat e compromis, nu se mai pune problema ca UTA să poată promova. Nici nu se mai gândeşte acolo, s-a trecut deja la rezilieri de contracte, primul plecat fiind Adili. Se anunţă un retur care nu-i va prinde la Arad pe jucătorii cu contracte mari, sau cel puţin asta vrea clubul. Antrenorul Cristi Todea anunţă, însă, că totul e în regulă, dar dacă anul viitor se doreşte promovarea, returul trebuie să fie o relansare a echipei. Mai ales că din campionatul viitor vin echipe „grele” în liga secundă.
Care e strategia clubului?
Tehnicianul echipei UTA spune că obiectivul fiind ratat, e nevoie de schimbări, dar poate nu de orice fel.
„Obiectivul fiind ratat pentru acest campionat, cred că se potriveşte o strategie low-cost. Dar, trebuie să ne uităm mai departe, e important ce vrem anul viitor. Dacă atacăm promovarea, trebuie să se găsească măcar un lider al vestiarului. Va fi greu dacă vara viitoare se vor face zece transferuri şi se va ataca repede promovarea. Cred că acum e momentul clădirii pentru anul viitor, de acum trebuie să ne gândim ce facem. Vin echipe importante, cu tradiţie, precum U. Cluj, Petrolul, Farul, poate şi altele, cu loturi excelente de liga a III-a, iar dacă vorbim de clujeni, putem spune că deja au lot foarte bun de liga secundă. Consider că acest retur trebuie folosit ca punte pentru o eventuală promovare. Dar, trebuie să ştim dacă avem resurse, bani şi stadioane, iar dacă nu, se poate continua promovarea tinerilor din propria pepinieră” – ne-a declarat Cristi Todea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!