Start fulminant pentru noua echipă a Aradului, în debutul primei ligi la fotbal feminin. Elevele antrenate de Gheorghe Cameniţă au surclasat, azi, Avântul Reghin, cu scorul de 14-0, trupa inventată de AJF Arad, dar care evoluează sub denumirea de FC UTA, reuşind ceea ce nici responsabilii nu au crezut, un rezultat fluviu, care le dă încredere fetelor pe mai departe.
Liheţ, lidera echipei
Cu Floare Liheţ în prim plan (o lideră de necontestat a echipei), arădencele s-au distrat cu adversarele şi au împărţit golurile frăţeşte, câte şapte în fiecare repriză. Cinci goluri a marcat căpitanul Lihet, apoi atacantele care au evoluat câte o repriză, Crişan şi Danciu şi-au trecut în cont câte trei reuşite, Anghel, Lupşa şi Chiş fiind celelalte trei fericite care şi-au trecut numele în dreptul celor care au înscris.
Cu picioarele pe pământ
Preşedintele AJF Arad, Dorel Cura le-a felicitat pe fete imediat după meci, dar le-a şi atenţionat că trebuie să rămână cu „picioarele pe pământ”, căci vor urma, inevitabil, şi înfrângerile. „Vă mulţumesc pentrui această superbă victorie, sper să urmeze şi altele. Cum eu sunt, acum, lângă voi, spre să fiţi şi voi lângă mine, să-şi faceţi pe viitor aceleaşi bucurii. Nu trebuie să ne entuziasmăm prea mult, căci vor urma şi înfrângeri” – a spus Cura.
Aradul, lângă fete
Această victorie l-a făcut pe Dorel Cura să spună: „Cred că putem face performanţă pe viitor. Am început bine, sperăm să o ţinem tot aşa. Suntem la început, aştept să văd dacă şi lumea de afaceri arădeană va veni lângă această echipă. Până atunci, însă, doresc să mulţumesc lui Nicolae Ioţcu, preşedintele de onoare al clubului, care va fi trup şi suflet lângă această echipă” – a mai spus Cura.
Au fost „eroinele” meciului
Antrenorul Gigi Cameniţă a trimis în teren următoarele jucătoare: Meszaros – Mladin, Pârvu, Anuţescu, Magocs – Anghel, Lihet, Chis, Vanu – Lupşa, Crişan. Au mai jucat: Danciu, Dobromirescu, Banda, Voşloban, Bulz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!