ARAD. Nu a trecut nici măcar o zi de când a ajuns la UTA, dar Mircea Rednic s-a trezit deja cu o declarație legată de debutul său pe banca tehnică la Arad. Dani Coman, fostul său elev de la Rapid, dar care e acum președinte la Hermannstadt, a declarat că vrea să-i strice debutul la UTA, pentru a o ajuta pe FC Argeș, echipa din orașul său natal.
„Îmi doresc tare mult să câștigăm, UTA fiind în luptă directă cu FC Argeș. Îmi doresc să ajut indirect echipa la care am crescut, la care am făcut primii pași în fotbal. Cât despre debutul lui Mircea Rednic, e un antrenor foarte bun, pe care l-am avut, care poate crea o emulație în jurul echipei, dar îmi doresc să-i stric debutul și să câștigăm”, a afirmat Coman.
UTA – Hermanstadt se va juca pe Arena „Francisc Neuman”, marți, 2 mai, de la ora 20.00, în cadrul etapei a VI-a din play-outul Superligii.
Trimite articolul
XDani Coman isi pune singur paie pe foc.La Arad in meciul direct va suferi.Iar publicul cred ca ii va fi ostil ,dupa astfel de declaratie.
-
Asta e problema românilor. Pune prea repede botul la orice se scrie…