ARAD. UTA se pregătește de meciul cu Universitatea Cluj, de sâmbătă, ora 19, iar jucătorii care nu au evoluat la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, ar putea reveni. Este vorba, în primul rând, de Desley Ubbink, dar și Erico da Silva. Primul a acuzat o accidentare mai veche, dar antrenorul Ilie Poenaru a recunoscut că olandezul era cu capul la Universitatea Craiova. Apoi, brazilianul s-a accidentat săptămâna trecută, dar acum e gata să revină pe gazon. Au fost ceva emoții și în privința lui Benga, dar acesta a fost doar secat de puteri în secuime, așa că a fost schimbat.
Își revine Desley Ubbink?
Un caz aparte este Desley Ubbink. Mijlocașul UTA-ei a primit o ofertă concretă de la Universitatea Craiova, după ce Laszlo Balint a preluat formația din Bănie. De atunci, olandezului nu i-a mai stat capul la echipă, mai ales că UTA a refuzat oferta, considerând că e prea mică. Iar în deplasarea de la Sepsi, Ubbink a rămas acasă, acuzând o accidentare, dar se tot poate ca gândurile jucătorului să fi fost „negre”.
Azi, a sosit știrea demiterii lui Laszlo Balint de la Universitatea Craiova. Sperăm ca această veste să-i schimbe optica lui Ubbink, iar acesta să-și revină, deoarece este un jucător important pentru UTA și puțini fotbaliști din campionatul României au finețea lui. Ilie Poenaru are nevoie de el, așa că așteptăm o altă evoluție a mijlocașului.
Batha e suspendat
Dacă UTA are jucători care revin, este unul care va lipsi. Este vorba despre Idriz Batha, albanezul care a acumulat deja patru cartonașe galbene și este suspendat pentru jocul cu Universitatea Cluj. Practic, mijlocașul arădenilor a luat „galben” la fiecare meci din acest sezon.
Cel mai probabil, Ilie Poenaru va face câteva permutări în primul unsprezece.
Se vând bilete
UTA a pus deja în vânzare bilete pentru meciul de sâmbătă, cu U. Cluj. Ele se pot achiziționa online, încă de azi, iar fizic, tichetele se pot procura la Arena „Francisc Neuman” vineri, între orele 11-14 și 16-19, dar și sâmbătă, între orele 12-19. Prețul rămâne același: 30 lei (peluză), 45 lei (tribuna a II-a), 60 lei (tribuna I).
Trimite articolul
X“gata” cu uBBINK Tradatorul ! Afara cu el !
Un fricos care nu e bun de nimic. numai pase inapoi da si bate aiurea lovituri libere… Duca-se cu balint acum! Nu-l iertati, dati-e sansa tinerilor sa joace macar jumatate de ora si vor demonstra ca pot mai mult decat tradatorul !