De fapt, tehnicianul a şi spus după meci: „E un moment de blocaj, el poate fi depășit, dar eu mă așteptam să ne deblocăm mai devreme, nu neapărat aici la Satu Mare”. Todea este al treilea antrenor din acest sezon, dar – iată – ceea ce se dorea a fi un nou şoc la echipă nu a însemnat şi revigorarea. Câteva momente bune în partida cu Olimpia nu au fost suficiente nici pentru a se cuceri măcar un punct. Jucătorii sunt nervoşi, nu reuşesc să fie o familie, dovadă şi cearta de la final, dintre Ciucă şi Adili, primul reproşându-i colegului, chiar pe teren, faptul că a avut acea intervenţie imprudentă de la penalty-ul sătmărenilor.
Cert e că UTA nu-şi revine, e pe loc de retrogradare, iar soluţii nu se întrevăd, lucru destul de dureros. Nu credem că Florea va salva nava aflată în derivă, când va fi apt de joc, sau Strătilă, când îşi va reveni. Unii îl învinovăţesc pe Adrian Mihalcea pentru ceea ce este acum la echipă. El a comandat jucătorii care au fost transferaţi, tot el a dat în ei, spunând că-i cunoaşte şi nu înţelege de ce nu pot mai mult. De atunci şi până acum, cei despre care a vorbit joacă la fel, adică dezamăgitor. Alţii, cred că cineva îşi bagă coada prin club, dorind să răstoarne actuala conducere, iar evoluţia jucătorilor e o consecinţă logică a acestui fapt. Oricum, e de neînţeles cum o echipă cu atâţia jucători, ce au jucat chiar şi în cupele europene, e pe loc de retrogradare, în liga secundă. Dacă ne uităm bine la evoluaţia băieţilor, ne dăm seama că doar Păcurar (culmea, ultimul sosit) şi – eventual – Scutaru sunt la nivelul dorit. Restul, sunt cam o apă şi-un pământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!