„Aşteptarea asta ne omoară. Suntem legaţi de mâini şi de picioare. Cred că e timpul ca preşedintele Catanzariti să convoace Adunarea Generală a FCM UTA pentru a se lua o decizie cu privire la viitorul clubului” – ne-a declarat, ieri, Alexandru Meszar. Tot directorul executiv al grupării alb-roşii spune că are un plan de subzistenţă, dar că puterea de decizie aparţine Comitetului Director, care, la rându-i, trebuie să primească mandatul Adunării Generale.
Ultimul termen
„Îi mai aşteptăm pe investitorii ruşi până la finele acestei săptămâni, după care trebuie să ne adunăm, să luăm o decizie” – spune Adrian Zăhoi, membru în Comitetul Director al FCM UTA, juristul care a reuşit să împingă spre sfârşitul lunii septembrie procesul cu Ion Pietraru, în care se solicită, nici mai mult, nici mai puţin, decât insolvenţa clubului pentru o datorie de 200 000 Euro, care datează din 2006.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!