ARAD. Suporter Club UTA avut două acțiuni de când și-a asumat că deține marca combinată „UTA”. Cu acest prilej, s-au făcut și primele vânzări, de la materiale promoționale până la diverse articole de vestimentație. Toți banii vor merge spre viitorul celor de la UTA, adică la Centru de copii și juniori. Iar SCU a emis un comunicat pe această temă.
„Așa cum am anunțat încă de când am decis să punem bazele acestui nou proiect, ne vom ține de cuvânt! Reamintim faptul că, la finele anului trecut, Suporter Club UTA, în calitate de entitate care deține marca combinată „UTA”, a decis să comercializeze produse cu însemnele mărcii și, de asemenea, să fie singura care poate face acest lucru. Decizia Suporter Club UTA a venit după ce s-a descoperit faptul că, foarte multă vreme, direcția banilor proveniți de pe urma comercializării însemnelor mărcii „UTA” nu a fost cea firească, adică în conturile clubului UTA, ci către firma lui Alexandru Meszar. În același timp, odată cu asumarea comercializării mărcii „UTA”, Suporter Club UTA și-a asumat și redirecționarea profitului obținut de pe urma acestor acțiuni către copiii și juniorii clubului.
Astfel, în weekendul 13-14 mai, reprezentanții SCU au fost prezenți în cadrul evenimentului „o ZI cu TATA”, organizat de Asociația „Aradul Fericit” în Parcul Europa. Câteva zile mai târziu, pe 19 mai, cu ocazia meciului de fotbal dintre UTA și FCU Craiova 1948, igluul „UTA Official Store” a fost montat pentru prima oară la Arena „Francisc Neuman”, unde, atât înainte de meci, cât și după, suporterii Bătrânei Doamne au putut cumpăra diverse articole, de la tricouri pentru bărbați, femei și copii, la haine pentru nou născuți, hanorace, fulare, șepci și multe altele. Cei mici și nu numai au avut parte inclusiv de surprize din partea reprezentanților SCU.
Am promis transparență și ne ținem de cuvânt. Așadar, pe parcursul celor trei zile, au fost vândute produse în valoare de 36.660 lei. Drept urmare, în următoarele zile, Suporter Club UTA va demara și prima acțiune de achiziție de echipamente ce vor fi oferite uneia dintre grupele de juniori ale clubului UTA. Pentru că toate acțiunile noastre au la bază suporterii și pentru că tot ce facem, facem împreună, vrem să mulțumim tuturor celor care au achiziționat materiale de la igluul „UTA Official Store”! De asemenea, vrem să mulțumim tuturor celor care s-au implicat voluntar în acest proiect! Împreună putem dovedi că lucrurile pot fi făcute așa cum trebuie și transparent. Împreună ducem mai departe această poveste frumoasă ce dăinuie de aproape opt decenii” – spun cei de la Suporter Club UTA.
Trimite articolul
XBravo vouă ! Nici o grupa de copii începând de la 2016 si pana la 2009 nu CRED ca au schimbat echipamentul in ultimii 2 ani! Ma refer sa aibă același echipament ca si echipa mare !