“Clubul UTA Arad a solicitat organelor competente sancționarea și interzicerea la competițiile sportive a câtorva persoane din galeria UTA-ei (gruparea Neuman’s) care, după meciul UTA – FC Botoșani, au agresat verbal, au înjurat în mod vulgar și au intimidat jucători ai echipei noastre în fața altor sportivi și spectatori, într-un mod total nedemn conduitei firești la o competiție sportivă. Suporterii UTA-ei sunt recunoscuți în țară ca buni cunoscători ai fenomenului, pentru fair-play, pentru spiritul lor sportiv tradițional, și nicidecum pentru comportamentul agresiv, vulgar şi intimidant. Suntem convinși că suporterii care iubesc clubul necondiționat condamnă – chiar dacă nu strigând în gura mare – acțiunile, comportamentul și limbajul vulgar, atitudini nedemne arădenilor, acțiuni, devenite de o vreme obișnuite și prin care se încearcă destabilizarea clubului în speranța înlesnirii concretizării interesului dubios pe care îl servesc. Aceste acțiuni aduc prejudicii majore, atât sportive, cât şi financiare, nemaivorbind de cele de imagine. Felicitări și mulțumiri majorității covârșitoare a suporterilor, celor care vin la meciurile noastre pentru a încuraja și susține echipa într-un mod civilizat, sincer și dezinteresat!” – au scris cei de la UTA pe siteul oficial.
Benga a încercat să-i sară în ajutor, dar cuvintele grele au continuat. Spre final, cineva îndeamnă să se plece la tribuna a II-a, pentru a se saluta și acolo publicul, iar aplauzele încep să acopere momentul jenant.
După cum se poate observa din video, Florin Iacob a rămas fără cuvinte!
Citește și:
Vulturar: „Am fost euforic, acum e important că sunt la UTA”
Trimite articolul
XAsta-i culmea! Sa stai tot meciul cu spatele la teren la caterinca cu băieții si sa îl înjuri pe Iacob la final! S-a umplut peluza de personaje toxice si de cocalari dubioși.
-
Cum te cheamă? De ce nu aveți tupeu sa va dati numele complet când defăimati, jigniți asa? Sigur nu ai fost și nu vei fi niciodată suficient de bărbat pentru a veni sa spui fata-n, fata, ceea ce ai de spus. Ai ajuns acasă, și la tastatura te dai mare justițiar și mare bărbat. Știi bine ceea ce ești, n-are sens sa te mai descriu și eu.
Pai cine l-a înjurat?, un analfabet, un gunoi drogat care nu are ce sa caute in galerie!!!
-
Corect ,un infect care nu are ce cauta acolo !
-
Papagalule, esti mare smardoi la tastatura? Te invit la o bere, ne spui în fata se vrei sa ne spui, discutam acolo ceea ce ai pe suflet, ce zici?
-
cine sa discute cu tine? stii Tu ce inseamna o discutie in contradictoriu fara sa lovesti sau sa amenint pe cineva?
Dute inapoi in pestera ta.
-
Tot timpul îs două trei gorila d-astea care se pretind suporteri, dar în afară de înjurături nu știu nimic.
Păcat, că specimene ca ăștia fac imagine proastă galeriei.
Ca fapt divers, la conversia șuturi pe poartă / goluri primite, suntem a 5-a echipă, adică doar 4 echipe au portar mai bun ca noi.
Măi Neamțule, nu ți au mai produs femeile la Ared și ești supărat? Sau fratele tău Ionel nu ți a mai dat antidepresive ca i le a confiscat Politia??
Deja exagereaza si galeria cu astfel de atitudine…7 pct. in ultimele 3 meciuri si ei injura jucatorii…
-
Corect Alex. Sunt penibili!!! Habar nu au ce înseamnă sportul, dar comentează, blamează și înjură continu. Jenant!
Inteligenta tactica lui Mesar! Incepem cu infiltrati in galerie!
-
Esti praf!Scuze daca ai scris ironic, daca nu praf esti!
Cocalarii in tribuna !!!de ce dracu nu stați acasa daca nu va convine.
Cred ca Deyu are dreptate,asta nu și-a luat pastilele .
Nu stiu de ce sa dus Iacob sa vb cu un cocalar ce nu și-a luat pastilele , nici nu tre băgat în seamă agitel joaca tu fotbal si lasa cocalari ce nau făcut nimic toată viața lor si au trăit ca si capusele.
Ar fi prea frumos orașul asta fara cocalarii și interlopi de doi bani .
Dar așa e când poliția trăiește de pe spatele lor.
Divide et impera (latină: „dezbină și stăpânește”)
Jucătorii vin și pleacă suporterii rămân.
Ca si suporter din tribuna a 2 -a care merge la meci cu copilul pe abonament adica meci de meci sunt satul pana peste cap de ce canta galeria ei au aceleasi cantece nimic nou cel putin un cantec pe an nou nu ar fi rau dar de unde pentru ca ei au treaba doar sa injure pe falca ,meszar , la anul probabil va fi bibart si canta pentru csa steaua.deci galeria UTEI nu canta pentru UTA.
Ca sa fie clar eu merg la meci pentru UTA nu pentru galeria care tot injura nu ma duc pentru fslca sau meszar.
Pentru cei din galerie conteaza doar ce vor ei.tot galeria a adus UTA in liga a 4 dupa episodul giovani -martian.
-
Esti idiot mergand laeci acum mergi sa ii bagi bani in buzunar lui meszar nu iti dai seama dar asta faci!
-
ordinarul tot urla..CINE nu saree !?nu i e frica ca la primul meci o sa fie linsat?
Este foarte trist ce s-a întâmplat. Nu îl cunosc pe individul din galerie, cine este sau cu ce se ocupa, dar limbajul clar este unul nepotrivit. Asa ceva nu trebuie acceptat și nici trecut cu vederea. Personajul ar trebui interzis pe stadioane pentru violenta verbala, iar Florin Iacob ar trebui sa depună plângere la politie. Asemenea specimene fac UTA și Aradul de rușine. O pata pe obrazul suporterilor arădeni. Eu ca suporter și abonat, nu sunt de acord cu asemenea derapaje. Acest personaj nu ma reprezinta. Si in plus, nu stiu de ce jucătorii ar trebui sa dea socoteala galeriei? Cred ca cei din galerie au uitat care le este lungul nasului. Se implica mai mult decât ar trebui. Din punctul meu de vedere este simplu: nu îți convine ce se întâmplă la echipa, nu mai vi la meci, nu plătește bilet sau abonament. Doar asa conducerea clubului și echipa este sancționată și obligată sa aibă performante.
Nu sunt un mare fan nici a lui Florin Iacob, are și el păcatele lui, dar in aceasta situație, ca suporter al echipei, vreu sa îmi cer scuze pentru cele intamplate!
Ai de capu’ meu ce ritard! Pai ala doar cauta atentie, habar nu are fotbal. Cauta anturaj si sa se dea in spectacol. Rusine pentru galerie ca tolereaza asemenea membri… penibil.
care mai zice de rau de griuparea noastra o sa fie ejaculat extrem de grav in public cu noi nu se pune nimenea
-
Imbecil sinistru
-
Sunteți de doi lei la felul in care va comportați! Și suna a Amenințare ce spui aici! Urat!!!
Astfel de trepăduși fac legea în țară asta că li se permite de autorități asa e si la politica nu e stres
Acești așa ziși suporteri din galerie ce nu respecta brandul ei doar sunt niste oameni fără coloana
vertebrala ce la fiecare adiere de vânt își schimbă direcția.
Așa au făcut și când s-au aliat cu Meszar și falca lăsând sa moara UTA
Atunci jucau copiii crescuți în Arad iar ei în tribună înjurau ca niște retarzi in frunte cu Proca et company.
Stima pentru cei ce nu se lasă influențați de cum bate vântul și interesele meschine.
Nu ma incanta conducerea aceasta e lipsita de profesionalism, din păcate atat timp cat nu faci acest club sa fie profesionist cu adevărat,nici rezultatele nu sunt cele pe care le așteaptă toți cei din tribuna.
Sa trăim și noi visul, de a fi acolo unde unii tot mai puțini din păcate au trăit pe viu adevărata performanta.
Și la case mai mari sau incercat din galerie tot felu de smecheri gen Man United făcând echipa in ligi Inferioare și tot de geaba ca tot pe teatru viselor canta și acum nu mai auzi nimic de proiect.
Așa că de multe ori “cum îți așterni asa dormi”
Omul de care se leagă cedarea palmaresului etc Dumnezeu să-l odihnească ,a facut o singura greșeală trebuia sa aleagă niste oameni de ispravă ce pot fi profesioniști adevărați ,acum de exemplu meszar et falca company nu avea ce sa va faca daca erati profesioniști.
Și aceste personaje vor ” UTA liberă ” ?!?
Prea sensibil a devenit si Iacob, mai ales dupa o prestatie mai mult decat dubioasa.
Cand te-au aplaudat era bine, prea multe pretentii aveti si prea putin oferiti.
Du-te la Rapid, sa vezi cum te flegmeaza aia dupa un astfel de meci.
-
Ce prestatie dubioasa visezi?
La goluri nu avea ce face, mai ales ca unul a fost deviat.
Cu bune cu rele, ne-a scos de multe ori sezonul asta, a mai si gafat, dar nu e cazul in meciul asta.
Sa ia mana de pe bannerul cu pe care scrie “Neuman’s” ca nu e vrednic de ce reprezinta Neuman pentru Arad. Sa i se interzica accesul pe teren atatia ani cate suturi pe poarta a scos Iacob salvand poarta echipei aradane. Iacob, ne cerem scuze pentru derapajul acestui individ, nu ne face cinste!
S-a umplut aradul de mironosite!! De cand lumea si pamantul, se injura pe stadioane, peste tot! Asta e spiritul. Mai vi la meci, te mai descarci, mai ales cand pierzi din cauza unuia ce s andat accidentat sa mearga la rapid, dar nu i a iesit.
Mergeti la teatru oameni buni, sau călugăriți-vă! Acolo veți fi in largul vostru. Mari mironosițe
-
E normal sa injuri asa capitanul echipei ?
Iar rupeți tastaturile.
Câți din voi ați fost pe coclaurile din liga a4a? Câți ați fost în liga a3a? La Șiria? Câți mergeți la Voluntari?
Exact, niciunul. Știți unde să ne găsiți la fiecare meci, puteți să ne spuneți în față ce gândiți.
-
Ce sa zici la un astfel de individ ?Ca e nevoie de civilizatie sa nu vorbeasca asa ?
Sunt suporter abonat la tribuna 1 de foarte multi ani.
E incredibil ce-mi aud urechile meci de meci, cate injuraturi la adresa tuturor jucatorilor si a arbitrilor.
Mi se pare superficial si lipsit de substanta sa faci astfel de acuzatii puerile : avem dovada ca a fost injurat.
Da, se intampla ca in urma unor prestatii mai putin bune jucatorilor sa li se reproseze din toate zonele stadionului, prin injuraturi , prestanta avuta.
Nu uitati, e totusi un stadion de fotbal, nu manastire
E incredibil cum de la o simpla cearta intre jucator si galerie se amplifica scandalul pt scindarea suporterilor!!
AStia nu is suporteri ..astia is huligani…
Injuri un jucator pentru ca ce ? Pentru ca asta e nivelul lui ?
Nu ii tin apararea lui Iacob, ca mai are si el greselile lui, dar cu el am intrat in Superliga…
Iar astia care o dati ca ce suporteri sunteti , ca va plimbati pe la Voluntari si una alta : asa nu se comporta un suporter…mai ales cand in ultimele 5 meciuri suntem pe locul 6 in SUperliga la numar de puncte…si asta se datoreaza la toti jucatorii…
Vreti sa comentati, luati in picioare papucii de fotbalsi vedeti cum e,,,ca e usor sa comentezi
Cei din galeria SCU trebuie înconjurați de poliția cu câini și armat , adunați și duși sub escortă în deltă, la secerișul de stufi. Ar fi bine pentru poporul român.
Adevărul este că Iacob este cel mai slab portar din ultimi 30 de ani ai echipei.Trebuie mai multă responsabilitate în plasament și oportunitate.
am citit toate mesajele
ce a facut baiatul cu Iacob e urat, dar hai sa vorbim de istoricul lui Iacob la UTA si cat el de mare “utist” alunecos.
-primul sezon de liga 1 la UTA, faza cu Moldovan, betii cu fuga din cantonament, cumparaturi de la Lukoil din subcetate si beti in cantonament
-al doilea sezon muia straini din echipa ca au salarii mai mari ( el avand atunci si acum unu din cele mai mari salarii) , îi băga În gura suporterilor pe colegi, venea la gard să ne zică de unu si de altul, bețiile au continuat pana la plecarea amicilor si a lui Balint
– in al treilea sezon s-a dorit să se renunte la el, făcea clubul cu ou si oțet că nu ior dat bani etc, dar rămânând antrenor cu portari Vasiliu surpriza a ramas si el. A fost invitat si el la intalnirea SCU cu Poenaru, de catre antrenor impreuna cu Benga, Ubbink si Keseru. A doua zi de dimineata Poenaru a fost chemat la raport de Meszar ce s-a discutat, el stiind totul de la surpriza….Iacob, Poenaru fiind socat. Continua scandalul cu jucatori straini chiar fiind momente cand a sarit la bataie. La demiterea lui Poenaru a facut alianta ca acesta sa nu fie dat afara, de ce ca Vasiliu urma sa fie dat afara. A venit Balint care a aflat de ce a facut si l-a trecut pe linie moarta, ce a facut Iacob, a sarit la bataie cu un suporter din tribuna 2. Istoric cu scandal la adresa suporterilor are destule, dar alea nu au fost filmate.
– sezonul asta la momentul vestitei greve, plecat de la el si Benga care au facut scandal ca s-au saturat sa aibe sarbatori fara bani de 4 sezoane si au tradat colegi dupa mergand chipurile la antrenament, bagandui ca Carp si Ofosu au fost declansatori total fals
capacul a fost cu problema medicala subita, dar in mediul prieten a lui se stie ca a negociat cu Rapid si se pare ca de aici si discutia din peluza care ar fi plecat de la remarca ” Florin pe ce usa ai intrat si ai iesit de la Rapid, pe cea din dos” la care uni zic ca Iacob ar fi reacționat urat, ajungând la cearta cu cel din peluza.
Mesajului nu e fake! Mesajul e primit de la un om ce lucrează în club
Pedeapsă capitală pentru needucatul hooligan.