Două echipe de tradiție în fotbalul românesc se întâlnesc sâmbătă, de la ora 11, la Timișoara, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Ripensia și UTA se cunosc foarte bine, aproape că nu au secrete, e greu să se surprindă una pe alta. Cel puțin așa reiese din ceea ce a declarat „secundul” arădenilor, Cristi Păcurar.
Alt meci
Acum două săptămâni, la Timișoara, Ripensia și UTA s-au întâlnit într-un joc de verificare, arădenii mergând, însă, cu foarte mulți juniori.
„Va fi cu totul alt meci acum. Am văzut Ripensia la acel joc amical, dar nu aceea este exprimarea lor, nici tehnică, nici tactică și nici mentală. Echipa adversă poate mult mai mult, iar asta am văzut și la primul meci oficial, deoarece înfrângerea cu ACS Poli a fost una mincinoasă. Am văzut meciul, Ripensia merita mai mult de la acel joc. Ne așteptăm la un meci greu, mai ales că niciuna dintre echipe nu stă pe roze. Timișorenii vor încerca să cucerească toate punctele, să părăsească zona mișcătoare a clasamentului. Probabil, Ripensia va avea o posesie mai bună, noi va trebui să știm să ne apărăm și să folosim arma contraatacului. Desigur, vor exista momente în care vom ataca și pozițional, mergem să obținem un rezultat bun. Trebuie să facem un joc mai bun decât precedentul, cel cu Dacia Unirea Brăila, mai ales că adversarul e de alt calibru” – a declarat Cristian Păcurar.
Doar Coulibaly nu joacă
Ca prin minune, jucătorii care erau anunțați accidentați de UTA și-au revenit. Copaci, Neagu și Melinte sunt buni de joc, chiar dacă nu sunt pregătiți la capacitate maximă, deoarece au „sărit” peste câteva antrenamente. În schimb, Coulibaly nu joacă, s-a confirmat că trebuie să mai stea cel puțin două săptămâni.„Sper ca până la ora jocului să nu mai avem accidentați. De asemenea, ne gândim că fotbaliștii care au venit mai târziu la echipă vor cădea fizic, la un moment dat, însă așteptăm ca băieții ce vin de pe bancă să aibă același aport ca și titularii pe care îi înlocuiesc” – a completat Păcurar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!