Până la urmă, lucrurile s-au lămurit. O dată pentru totdeauna. UTA are drept de promovare în campionatul ce stă să înceapă, iar asta i s-a comunicat oficial şi clubului. Arădenii au trimis o solicitare în acest sens, la data de 10 iulie 2012, iar FRF a răspuns o săptămână mai târziu, punând lucrurile la punct.
„Având în vedere aprobarea contractului de cesiune dintre clubul dumneavoastră şi clubul ACS Fortuna Covaci, în Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal, din data de 9 august 2010 şi că vechimea ca membru afiliat se calculează pe ani competiţionali, prin urmare, pentru sezonul competiţional 2013-2014 îndepliniţi condiţia de solicitant de licenţă, conform art. 11, alin. 2 din Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor” – se spune în răspunsul celor de la FRF, printr-o adresă adresată clubului UTA.
Aşadar, dacă arădenii sunt în stare şi pot să se bată la promovare, pot cere licenţa pentru prima divizie, urmând să fie primită pe prima scenă a fotbalului românesc. Totul e să şi îndeplinească cerinţele şi criteriile minime prevăzute în Regulamentul de licenţiere a cluburilor.
„Cred că şi anul acesta ne primea în Liga I, dacă eram pe loc de promovabil” – a speculat Dorin Stana, directorul de organizare al „Bătrânei Doamne”, care ne-a prezentat actul oficial chiar azi, într-o conferinţă de presă.
Tot Dorin Stana a adăugat: „Am prezentat publicului acest act deoarece am văzut multe comentarii, pe diverse căi, cum că nu am avea dreptul să promovăm, deoarece nu putem cere licenţa anul viitor. Am vorbit în prealabil la FRF, cu Adrian Stângaciu, preşedintele Comisiei Juridice şi cu Viorel Duru, şeful de la licenţiere şi ne-a spus că putem promova, iar apoi ne-a şi dat un răspuns scris la solicitarea noastră”.
UTA asteapta sa vada ce se intampla la Timisoara
UTA este cu un pas mai aproape de un stadion UEFA
Citiți principiile noastre de moderare aici!