Dacă până acum au existat meciuri în sistem „patrulater”, acum va fi un singur meci. Deși se aștepta o echipă de calibru la Arad, până la urmă, tandemul Vaczi – Costin s-a mulțumit cu prezența celor de la Elore Bekescsaba. Meciul va avea loc vineri, ora 16.30, pe terenul „Șega”.
Antrenorul UTA-ei, Mihai Țârlea (foto), spune: „Este o plăcere să organizezi și să participi la un astfel de eveniment. Cu acest Memorial al Legendelor ne vom aduce aminte, pentru puțin timp, de înaintașii noștri, care au făcut glorie acestui club. După două turnee câștigate, în Austria și Ungaria, noi vom încerca să câștigăm acest meci aniversar, lotul îl știți, este format din mai multe generații de utiști. Așteptăm și mai tineri, cei din generația lui Botiș, și Varga, pe care îi așteptăm să ni se alăture, ei fiind cu un picior la sportul de performanță, iar cu celălalt dincolo”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!