După un debut de campionat peste toate aşteptările (să nu uităm că soarta clubului s-a decis, practic, în ultimul moment), „Bătrâna Doamnă” a fost readusă cu picioarele pe pământ. Victoriile din primele două etape au fost urmate, din păcate, de înfrângeri. La Deva respectiv vineri, contra Petrolului, UTA a pierdut din turaţie, pe lângă deficienţele, neajunsurile arătate în joc, „alb-roşiii” putându-se plânge de deciziile arbitrilor. Cu totul altfel s-ar fi scris, probabil, istoria meciului de la Arad dacă anumite faze-cheie ar fi fost apreciate corect de „cavalerii fluierului”. Tot atât de adevărat este că, pe alocuri, elevii antrenorului Roli Nagy au rămas datori faţă de suporteri, în special în ceea ce priveşte evoluţia lor în compartimentul defensiv, adversarii întâlniţi punând probleme deosebite.
Punct. Şi de la capăt
„Măcar o remiză am fi meritat. Ştiam că va fi greu, am dat piept cu o formaţie experimentată iar în destule momente ne-am ridicat la nivelul acesteia. Consider că meciul a fost influenţat de anumiţi factori. De pildă, vizitatorilor li s-a acordat uşor o lovitură de la 11 metri, în schimb nouă ni s-a refuzat penalty-ul cuvenit. Per ansamblu, echipa nu s-a prezentat rău, totuşi a contribuit, prin gafele comise, la succesul petroliştilor. Este esenţial să învăţăm din aceste greşeli ce ne-au costat, pentru a nu fi repetate în viitor. Sau, cel puţin, să le reducem numeric” – astfel a analizat partida, la rece, antrenorul principal Roli Nagy.
Zece la UTA II
Miercuri, la ora 17, pe propria arenă, UTA II îşi va măsura forţele cu Progresul Pecica, în cadrul Ligii a 4-a. Din lotul lărgit al grupării noastre fanion vor avea drept de joc zece fotbalişti, şi anume Bodea, Capătă, Botiş, Gornic, Suru, Gâlcă, Ignea, Polgar, Muţ şi Mihalcea.
Cu CFR, duminică
Următorul meci oficial al utiştilor este duminică, în deplasare, cu Gaz Metan CFR Craiova (ora 11). Motivul decalării disputei este că, joi seara, oltenii vor înfrunta Steaua în „Cupa României”.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!