ARAD. „Fac un apel la șeful arbitrilor, Alexandru Deaconu să ia măsuri. Îl implor, căci altfel nu se mai poate” – a spus Trică. După care a continuat: „Despre meci v-am spus încă de joi că o să-l câștigăm, așa că nu mai spun nimic. Îi felicit pe jucători, căci au jucat excelent. Sper ca acesta sî fie un nou început”.
De cealaltă parte, directorul tehnic al Gloriei, Cristi Coroian a declarat: „Am crezut că vom câștiga doar prezentându-ne la meci. Am întâlnit o echipă foarte motivată, iar noi nu am reușit să punem prea multe probleme. Nu trebuie să dăm vina pe absențele din primul unsprezece, căci avem un lot echilibrat valoric și cei care intră în teren trebuie să evolueze la fel ca și colegii lor. UTA nu arată precum o echipă de ultimul loc, dar plătește tribut celor întâmplate în vară. Nu am văzut nicio fază litigioasă, iar finalul meciului a fost unul dezgustător”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!