Până la urmă, Giovanni Catanzariti şi Adrian Falub s-au înţeles, astăzi, după ce aseară negocierile erau intrate în impas. Tehnicianul a fost instalat în funcţia de director sportiv, dar atribuţiunile sale vor fi de antrenor pincipal, după ce Roland Nagy a făcut un pas în spate.
Un an şi jumătate
Preşedintele Giovanni Catanzariti a declarat, azi, că a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Adrian Falub, dar el va putea fi reziliat la vară, dacă părţile convin să nu mai continue.
„Am avut discuţii prelungite cu domnul Adrian Falub şi până la urmă a acceptat să vină la UTA. Dacă la vară promovăm, sigur va continua cu noi. Roland Nagy nu este exclus, cei doi vor colabora” – a spus Catanzariti.
UTA, o provocare
Adrian Falub a spus că este onorat că s-a apelat la el. „Am ales UTA din două motive: reprezintă ceva în fotbalul românesc, e o echipă importantă, cu tradiţie. Tot timpul am admirat UTA, din afară, acum e ca o provocare. Apoi, reprezintă o oportunitate de a promova, căci există o şansă şi trebuie să se profite de ea. E un lot de calitate, ca şi acum doi-trei ani şi nu ştiu care au fost motivele pentru care nu s-a promovat încă” – a spus Falub.
L-a vrut pe Nagy
Adrian Falub a dezvăluit că el va fi tartorele, el va răspunde de rezultate, Nagy doar îl va ajuta. „Sunt director tehnic, dar cu atribuţiuni de antrenor principal. Eu răspund de rezultate, chiar şi de cel de. Am ales ca Roland Nagy să rămână lângă mine, căci el ştie foarte bine echipa, e utist, arădean, are toate atuurile. Nici lotul de jucători nu va suferi modificări, de fapt, vreau să vă spun că eu nu am venit la UTA să fac revoluţie, să schimb antrenori ori jucători, ci doresc o evoluţie, iar la finalul campionatului să promovăm” – a mai spus Falub.
Tot staff-ul, pe loc
Adrian Falub va fi ajutat de Roland Nagy, dar a fost adus, la solicitarea noului tehnician, Marius Suller, care va fi „secund”. Dan Stupar a acceptat să rămână în staff-ul tehnic, dar va avea atribuţiuni reduse, cel mai probabil nu va face deplasările, iar la meciurile de acasă nu va mai sta pe banca tehnică.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!