A sosit și ziua în care a fost prezentat oficial noul antrenor al UTA-ei. El este Adrian Falub, care a mai antrenat la UTA în era lui Giovanni Catanzariti. Falub a spus că nu dorește să se refere prea mult la acea perioadă, spunând că el a fost antrenor, nu manager.
În fața presei s-a prezentat chiar omul numărul 1 de la UTA, Alexandru Meszar, care a și deshis Conferința de presă.
Falub are încrederea conducerii
Iată ce a spus Alexandru Meszar: „Ținând cont de obiectivul declarat, conducerea clubului are obligația – față de blazonul UTA-ei, față de toți finanțatorii și în special față de fani – să angajeze un antrenor cu experiență, cunoscător al necesităților unei promovări. Adrian Falub are patru promovări în Liga I și poate oferi echipei ce are nevoie acum. E un lider care știe să-și motiveze jucătorii și e recunoscut pentru știința jocului. Suntem siguri că va câștiga respectul și loialitatea jucătorilor și le va exploata potențialul la maxim”.
Visul promovării de la Arad!
Adrian Falub a părut destul de rezervat când s-a referit la actualul lot de jucători, dar a vorbit mult despre spiritul UTA-ei:
„Mă bucur că sunt astăzi aici, știu ce înseamnă clubul, fanii, Aradul. Am venit cu gândul să promovăm, obiectivul e realizabil, deși în acest moment situația nu e foarte bună. După doi ani de baraj, cred că UTA poate să ajungă în Liga I. Mă gândesc la primul meci, care să ne dea plăcerea de a juca fotbal. Apoi, să cunosc mai bine jucătorii, pe unii îi știu, alții mi-au fost adversari. Mulțumesc conducerii că s-a gândit la mine, iar acum o promovare cu UTA ar însemna mare lucru. La fotbal, trecutul nu contează, nu vreau să mă refer la ce a fost. Nu eram manager, ci antrenor, vă explic tot în materie tehnic. Nu am discutat foarte mult cu jucătorii, știu că au o presiune asupra lor după ultimele rezultate. Vreau doar să-i fac să înțeleagă că joacă la un club important, cu fani pretențioși. Am pus accent pe meciul de la Afumați, care să ne scoată din această stare de tensiune. Am urmărit liga a doua, dar nu sunt superinformat de Afumați, de exemplu. Știu multe cluburi de liga a II-a, jucători, dar în scurt timp voi lua toate detaliile. UTA nu are probleme la jucătorii tineri. UTA a avut, are și va avea jucători sub 19 sau 21 de ani, care să poată juca foarte bine la acest nivel, Stahl, Tănase, Jorza, Toma, sunt tineri de calitate. Vreau să cunosc foarte bine ce are UTA azi, să vedem ce sistem potrivit găsim pentru ce avem azi în lot. Dacă va fi nevoie, sau e oportun, vom aduce jucătorii de atac despre care se vorbește. Dar, nu e o prioritate acum aducerea de jucători. Trebuie să evaluez lotul, să văd cine unde poate juca. Nu știu dacă se va schimba căpitanul, e o întrebare grea pentru acest moment. Nu mă interesează un jucător anume, eu vreau să am un grup puternic. Echipele care doresc să promoveze sunt Hermanstadt, Dunărea Călărași, există și alte echipe care se gândesc la Liga I. Dacă cineva e îndreptățit să se gândească în acest an la promovare, acest club este UTA. Nu cred că e o problemă că jucăm la Șiria, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce jucăm și cum jucăm noi. E important să câștigăm meciurile, nu unde le disputăm. Și adversarii joacă tot acolo, nu cred că asta e problema. Știu terenul, îl cunosc, e un teren foarte bun, pe care se poate câștiga. Jucătorii cu experiență care au venit, trebuie să se adapteze la liga a doua, ceea ce nu e ușor acest lucru. Astăzi, UTA are condiții, e un club de liga I, foarte puține cluburi de liga I au aceste condiții, mă refer chiar la cele mari. Nu există termen de comparație între ce a fost la Arad când am mai fost aici și ce am găsit acum. E o mare diferență și mă bucur că lucrurile stau așa. La UTA trebuie să fie o stare de spirit la nivelul așteptărilor, aici e presiune, UTA înseamnă presiune. Dar, mie îmi place lucrez sub presiune, nu am probleme, deși e greu să antrenezi această echipă. Sunt suporteri care înțeleg fotbalul, care reprezintă o campioană și nu-i poți păcăli așa ușor. Sunt cu pretenții, dar e unic să joci, de exemplu, un meci cu Poli și să-l câștigi” – a declarat Adrian Falub.
Pleacă Todea!
Adrian Falub va lucra cu Marius Suller, ca secund, iar Dan Țapoș rămâne antrenor cu portarii, iar Vlad Țăran – preparator fizic.
În schimb, Cristi Todea și-a exprimat dorința de a pleca de la UTA. „Eu mi-aș dori să rămână, dar am înțeles că Todea și-a exprimat dorința să plece” – a declarat Falub.
Citiți principiile noastre de moderare aici!