„A fost un joc disputat, de calitate ridicată. Noi am avut o prestaţie defensivă bună, dar, din păcate, nu am prea reuşit să contăm şi în atac. Însă, din punct de vedere tactic, am stat bine. Severinul a dominat meciul, a avut o posesie destul de bune, dar prea multe ocazii la poarta noastră nu au fost. Noi am pus probleme mai ales la fazele fixe, am avut şansele noastre de înscrie. A contat mult şi căldura de la ora meciului. La Arad ne-am antrenat pe 15 grade, iar la Severin, au fost cel puţin 30 de grade. Trebuie să recunoaştem că am avut ceva probleme fizice, dar asta şi pentru că veneam după două meciuri grele în cinci zile, dintre care două în deplasare. E un punct meritat şi cred că e maximum din ceea ce puteam scoate aici. Acest rezultat ne menţine în lupta pentru locul 3. Chiar dacă în acest moment avem avantajul meciurilor directe cu Severinul, Gazul are în continuare prima şansă la promovare. A zdrobit Alba Iulia şi Bistriţa într-o singură repriză.- a spus Adrian Falub.
Citiți principiile noastre de moderare aici!