După remiza cu Gaz Metan, UTA joacă, sâmbătă, de la ora 11, la Baia Mare, un meci important în vederea păstrării locului secund în clasament. Suporterii anunță că vor fi alături de elevii lui Nagy pe stadionul din “Dealul Florilor”.
Iată, în continuare, comunicatul SCU: “Suntem aproape de o performanță la care, poate, nici nu am îndrăznit să sperăm la începutul campionatului: promovarea în Liga I! Fie direct, fie prin baraj, UTA este în cărțile promovării având statutul de favorită pentru locul 2 și principal concurent al Mediașului pentru primul loc al clasamentului. Urmează două jocuri în care trebuie să confirmăm forma foarte bună și determinarea pe care am arătat-o în primele patru meciuri din play off. Vom întâlni un adversar cu probleme extrasportive mari, dar cu un lot valoros, o echipă care în toamnă reușea pentru destule etape să conducă seria vestică a ligii secunde. Sâmbătă jucăm „finala” de la Baia Mare, a 5 -a din cele 10, și cât de frumos ar fi ca alături de marea sărbătoare a Paștelui, în sufletele noastre să își găsească loc și bucuria unei importante victorii!”
Utiștii care doresc să facă deplasarea la Baia Mare cu autocarul trebuie să se înscrie la unul din numerele de telefon: 0756.321.485 sau 0724.295.140 sau pe pagina de Facebook Suporter Club UTA. Plecarea va fi în data de sâmbătă, 30 aprilie, ora 04.00 noaptea, din fața stadionului Francisc Neuman (UTA). Înscrierea este obligatorie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!