„UTA bate puternic la porțile Ligii I, un loc unde deja merităm cu prisosință să fim, la capătul unul sezon pe care toată lumea fotbalului din România îl consideră extenuant pentru echipele de ligă secundă care „s-au luptat ca și chiorii” pentru dreptul de a juca un alt baraj împotriva unei echipe odihnite și, pe hârtie, mai valoroasă decât oricare adversar ce i-ar fi putut apărea în cale. După meciul magnific de sâmbătă trebuie să ne adunăm și să forțăm o nouă performanță incredibilă. Avem valoarea necesară, avem voință iar majoritatea oamenilor care iubesc fotbalul din România ne susțin. Ne susțin prieteni tradiționali, ne susțin și adversari tradiționali, ne susțin și spectatori neutri. Suntem UTA, Campiona Provinciei, o echipă frumoasă, resepctată, o echipă pe care românii doresc să o vadă în Liga I în locul unei echipe fără tradiție, așa cum este FC Voluntari. Susținerea noastră necondiționată nici nu mai trebuie amintită! Bravo băieți, mulțumim pentru sezonul excepțional, încă două meciuri și intrați cu drepturi depline în istoria glorioasă a Bătrânei Doamne a fotbalului românesc! Nu dăm niciodată înapoi!
Utiștii care vor să însoțească echipa în cea mai grea deplasare a sezonului o pot face cu autocarul. Plecarea va fi marți spre miercuri noaptea, la ora 02.00 (două), din fața stadionului Francisc Neuman (UTA). Înscrieri la numerele de telefon: 0724.295.140 sau 0744.313.517, sau pe pagina de facebook a Suporter Club UTA. Înscrierea este obligatorie!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!