Nu a rămas mult până când „maşinăria fotbalului” se va pune din nou în mişcare. UTA a sunat adunarea pentru 5 iulie, vizita medicală şi reacomodarea la efort fiind urmate de primul cantonament al verii, programat la Moneasa, începând cu data de 10 iulie, iar apoi de stagiul cu numărul doi, din Italia (Gabicce Mare, din 27 iulie), având un caracter preponderent tehnico-tactic.
Obiectiv şi buget
Sunt aspectele de care va depinde comportarea echipei în viitorul sezon. „Urmează să purtăm o discuţie cu conducerea şi să stabilim planul de bătaie. Sincer, eu mi-aş dori să putem trage la promovare, însă deocamdată nu ştim poziţia FRF. UTA este, totuşi, UTA, nu uităm acest lucru”, spune antrenorul secund Dan Stupar. Tehnicianul regretă despărţirile de Voiculeţ, Tânc şi Diarra, plecaţi la FC Bihor, dar speră să se găsească soluţii pentru posturile respective: „Este vorba despre fotbalişti care au evoluat ca titulari şi au dat calitate jocului. Sigur că înseamnă o pierdere pentru noi. Ne vom strădui ca, în limita resurselor disponibile, să aducem alţii care să le ţină locul. Studiem pe DVD-uri o serie de stranieri interesanţi, în temeiul <<conexiunii italiene>>”, detaliază Stupar.
Un risc
… îl reprezintă ca UTA să fie nevoită să abordeze proxima stagiune fără alţi jucători importanţi. „Ar fi păcat să mai pierdem fotbalişti de nivel ridicat. Am reuşit să formăm un colectiv unit, plăcut precum şi relaţii de joc bune. Dacă izbuteam să păstrăm lotul intact, am fi putut sălta din punct de vedere valoric. Aşa, date fiind desele plecări şi veniri, ne va fi mai greu să lucrăm la omogenitate. Trebuie să facem asta din mers”, spune acelaşi Stupar.
Piedici
Stupar recunoaşte că probleme adunate (depunctare, incertitudine privind dreptul de promovare, procesul aflat pe rol în numele creditorilor FCM UTA) nu ajută clubul: „Sunt piedici în calea performanţei. Aşteptăm ca ele să se rezolve, măcar parţial. Este aproape imposibil să munceşti în condiţiile în care azi eşti anunţat că eşti depunctat, mâine că nu ai drept de promovare, iar poimâine ai parte de altă belea”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!