Cantonamentul „Bătrânei Doamne” din Italia a ajuns la final, acum câteva minute, adică la ora 15.30, jucătorii antrenaţi de Roland Nagy părăsind aeroportul de la Bologna, cu destinaţia Timişoara.
Man şi Jorza s-au întors
Conducerea clubului UTA a avut o propunere de a-i lăsa pe tinerii Man şi Jorza în Italia, pentru a fi văzuţi de impresari italienii, într-un amical ce urma să se desfăşoare mâine. Arădenii le-au explicat organizatorilor că nu este posibil aşa ceva, deoarece UTA are meci sâmbătă, iar Man e convocat la lotul de tineret Under 19.
După acelaşi model, pentru a fi văzuţi, un italian s-a antrenat cu UTA, la ultima şedinţă de pregătire a cantonamentului, care a avut loc joi dimineaţa, iar Drăghiceanu a fost „impus” UTA-ei, tot pentru a fi încercat, doar-doar cineva îl va vedea şi îl va lua, inclusiv Nagy. Însă, cum cei doi nu au corespuns, UTA vine acasă cu acelaşi lot cu care a plecat.
Filaret, ultimul accidentat
După Manea şi Burlă, care bpână la urmă sunt apţi pentru meciul de mâine, Richard Filaret s-a accidentat la ultimul antrenament şi ar putea să lipsească din lot la partida cu CSM Rm. Vâlcea. Jucătorul a acuzat o inflamaţie a gleznei, dar şi un hematom la genunchiul piciorului stâng.
Vroiau altă amânare
Conducerea clubului UTA ne-a anunţat că s-a aliat cu Pavel Piroş doar pentru că ştiau de faptul că alte echipe se vor retrage din campionat, ultimul exemplu fiind FC Baia mare
„Am ştiut că lucrurile nu sunt clare, bănuiam că şi alte echipe au mari probleme. Iată, Baia Mare s-a retras şi ne temem că lista nu se va încheia aici. De aceea, am considerat că e mai bine să se amâne prima etapă cu încă o săptămână” – spune Decebal Grădinariu, director general la UTA.
Până una, alta, mâine, la ora 11, UTA dă piept cu CSM Rm. Vâlcea şi are nevoie de susţinerea publicului, pentru un rezultat pozitiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!