Ședința de azi de la Casa Fotbalului s-a soldat cu un eșec pentru UTA. Arădenii (reprezentați de avocatul Edi Ursu), alături de Juventus București, au votat împotriva împărțirii unitare a banilor din drepturile tv, așa că – de acum înainte – cluburile se vor subordona celor de la Digi, via FRF. UTA este, probabil, cea mai dezavantajată echipă și – se pare – totul a fost pus la cale de oficialii FRF, care au discutat cu majoritatea cluburilor, pentru a ieși la vot ce vor ei. Și așa a fost, cu cele două excepții. Asta, în ciuda faptului că – în presă – mulți au spus că nu e corect cum se împart banii. Există, totuși, o speranță că la ultima tranșă banii se vor împărții în funcție de locul ocupat în clasament la acel moment, însă asta nu încălzește cu nimic gruparea alb-roșie.
În această situație, UTA nu mai are ce face, nu poate închide porțile în fața carurilor tv (deoarece riscă sancțiuni chiar cu pierderea jocului la masa verde), iar meciul cu Dacia Unirea Brăila se va disputa, totuși, sâmbătă, la ora 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!