Este clar faptul că ne aşteaptă un meci interesant, maine seară, de la ora 18, între UTA şi Petrolul Ploieşti. Două dintre echipele cu tradiţie în fotbalul românesc se vor bate pentru cele trei puncte, căci antrenorii Nagy şi Răchită ţintesc doar victoria.
Start foarte bun
Dacă UTA trece printr-o reconstrucţie, „lupii galbeni” au ca obiectiv promovarea, iar startul campionatului, unul foarte bun, îi îndreptăţeşte să spere la primul loc în această serie de vest.
Cu trei victorii din tot atâtea meciuri şi un golaveraj aproape incredibil, 9-0, Petrolul vine la Arad să câştige.
Se teme de atacanţi
Managerul general al petroliştilor, Valeriu Răchită vorbeşte frumos despre UTA. „Va fi un derby între două dintre cele mai titrate echipe din provincie. Vom întâlni o echipă bună, care a marcat cinci goluri la singurul meci disputat acasă, lucru care denotă o forţă fantastică în atac, Ţucudean şi Voiculeţ fiind doi jucători de valoare. Arădenii au jucători tineri, cu entuziasm şi sunt convins că ne vor ataca, încercând să înscrie. Sper să iasă un meci frumos, iar în ceea ce ne priveşte, mergem să câştigăm cele trei puncte, nu ne gândim la egal”.
Aceleaşi obiective
UTA se gândeşte – şi ea – la victorie. Antrenorul principal al echipei, Roland Nagy spune: „Nu înseamnă că vom fi mai puţin puternici dacă întâlnim o formaţie care merge ceas. Noi trebuie să avem ceea ce ne-a lipsit la Deva şi despre care tot vorbesc în ultima vreme. E nevoie de mentalitate, atitudine şi determinare. Dacă nu le avem, atunci ne va fi greu. Petrolul e o echipă închegată, are o bună ştiinţă a jocului şi sper ca publicul spectator să aibă parte de un meci spectaculos, din care să ieşim învingători” – a spus Nagy.
Formaţii probabile
UTA: Smaranda – Mihuţ, Pocuca, Pascariu, Neagu – Pecarov, Calvin, Purece, Nădăban – Ţucudean, Voiculeţ. Petrolul: Marinescu – Păun, Stegaru, Bozga, P. Stoica – Benga, Enescu, Fl. Dumitru, Budescu, Opriţa – Cr. Vlad. Arbitri: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) – la centru, Miklos Nagy şi Gero Szabo (ambii din Cluj) – asistenţi.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!