ARAD. Cu destul de multe transferuri la activ, toate cerute de antrenorul Laszlo Balint și intermediate de agentul Bogdan Apostu, UTA a încheiat perioada de “mercato”. Asta, în ciuda faptului că tehnicianul echipei arădene mai dorea jucători. Cel mai probabil, pentru că unii din cei aduși până acum nu au confirmat așteptările sale, dar nici ale conducătorilor și suporterilor. Sunt câteva nume care încasează salarii importante, dar freacă banca de rezerve, nu au jucat niciun meci întreg. Au venit după o lungă perioadă de inactivitate, iar acum nu se regăsesc. Bine era dacă erau transferați jucători care să facă parte din primul unsprezece și acum nu mai apărea dorința de a mai plusa la capitolul transferuri.
Au mai fost propuneri
Laszlo Balint a vorbit despre această situație, chiar la întâlnirea cu presa, de dinaintea meciului cu Academica Clinceni.
“Îmi este greu să cred că mai poate apărea ceva pe ultima sută de metri, deoarece nu avem nicio discuție deschisă cu vreun jucător. Ce pot să vă spun este faptul că am mai avut propuneri de jucători, străini, interesanți, dar – din păcate – criteriul financiar ne-a împiedicat să avansăm discuțiile. Era vorba de jucători cu CV foarte bun, care nu se confruntau neaparat cu această inactivitate specifică, au fost cât de cât în competiție. Dar, în acest moment este destul de greu să ne apropiem de jucători străini cu adevărat importanți pentru liga I” – a declarat Laszlo Balint.
Apropo de transferuri, Laszlo Balint s-a referit și la eventuala aducere a lui Adrian Petre, deși ea nu a fost de actualitate cu adevărat, tocmai din motivele expuse de antrenor.
“Adrian Petre era un subiect greu de concretizat de către UTA, din punct de vedere financiar. Jucătorul este la un nivel salarial de care noi suntem departe. Era dificil să ne gândim chiar și la un împrumut” – a spus Balint.
Au revenit toți juniorii
Apropo de lotul de jucători, antrenorul Laszlo Balint se poate baza și pe juniorii care au lipsit în ultima vreme. Miculescu a evoluat deja la Dinamo, Isac a fost, ieri, în lot la meciul cu Clinceni, iar Oroian a scăpat ultimul de infecția cu noul coronavirus. Se știe, Hrezdac este încă în recuperare, iar portarul Opric a fost cedat la Metalurgistul Cugir.
Citiți principiile noastre de moderare aici!