Înfrângerea de la Slatina nu le dă pace celor de la UTA, Chiar preşedintele Giovanni Catanzariti spunea ieri că încearcă să nu pună presiune pe echipă, dar nu e deloc liniştit, mai ales după acel 3-0 de la Slatina, cu ALRO. Nici nu este cazul, atâta timp cât elevii antrenaţi de Roland Nagy şi Dan Stupar sunt angrenaţi în lupta pentru locul 3, o luptă care se dă între multe echipe.
Oscilaţii de formă
Giovanni Catanzariti nu e foarte supărat pe acel 0-3, de la Slatina, dar nu înţelege cum jucătorii UTA-ei au oscilaţii de formă de la o săptămână la alta.
„Am jucat bine cu FC Bihor şi am câştigat fără probleme, iar acum am pierdut la scor de forfait. Nu înţeleg aceste oscilaţii de formă a băieţilor, sper să se pună capăt acestor jocuri mai puţin reuşite” – a spus Catanzariti.
Nu pune presiune
Preşedintele UTA-ei a lămurit şi incertitudinea care persista asupra unor eventuale sancţiuni.
„Nu se rezolvă nimic cu sancţiunile. Sau, cel puţin aşa cred eu. Discutăm zilnic şi nu cred că acum este momentul să penalizăm pe cineva. Trebuie să câştigăm următoarele meciuri, băieţii trebuie să se concentreze pe acest obiectiv. Ne dorim foarte mult să ajungem pe podium, deşi de două ori am ratat şansa asta.
Deblochează banii
Jucătorii au fost penalizaţi cu 25 % din salariu, încă de anul trecut, dar dacă UTA urcă pe podium, s-a promis că se dat toţi banii din urmă.
Giovanni Catanzariti a spus: „Abia aştept să le dau banii. Să ajungă pe locul 3 şi eu mă voi ţine de cuvânt. Dar, să ştiţi, la fel de adevărat e şi faptul că – în cazul în care antrenorii au vreo doleanţă – împotriva unor jucători, o vom pune în aplicare. Noi vrem să facem performaţă”.
Hotărâri, fără presă
Preşedintele Catanzariti a spus că – de acum înainte – nu va comunica sancţiunile în presă, până nu vor şti cei în cauză.
„Ne vom sfătui şi toate pedepsele le vom comunica antrenorilor şi jucătorilor, după aceea va apărea în presă. Nu este normal ca ei să afle din ziare că au fost sancţionaţi. Hotărârile vor fi luate după consultarea tuturor părţilor aflate în cauză” – a conchis Catanzariti.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!