Toată munca lui de-o vară s-a dus pe apa sâmbetei, odată cu decizia lui Sandu Ion de a stopa orice finanţare către UTA şi a-şi redirecţiona jucătorii avuţi sub contract spre Gloria. „Cum aş putea fi supărat pe un om care a achitat 230 000 Euro, către Steaua, salvând echipa de la desfiinţare, într-un moment în care nimeni nu mai credea într-o minune. Plus autocarul, plus jucătorii oferiţi gratis, plus multe altele. Regret că s-a ajuns aici, dar încerc să înţeleg ce este în sufletul său, după cum a fost criticat într-un ziar local” – a declarat Giovanni Catanzariti.
În privinţa viitorului, acesta pare sumbru: „Nu ştiu cum ne vom putea descurca. Nu am soluţii pentru moment, îmi este teamă că sezonul care stă să înceapă este compromis” – a adăugat „Gio”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!