ARAD. De câteva minute s-a terminat jocul de verificare dintre UTA și OFK Vršac, disputat pe micuța arenă „CPL” din Grădiște. Antrenorul arădenilor, Laszlo Balint nu a avut prea multe soluții la îndemână, așa că a folosit tot ce a avut valid la ora partidei.
Dacă vă vine să credeți, omul meciului a fost Joseph Godwin, același care a făcut „minuni” și la partida precedentă, cea cu Vojvodina, de la Șiria, când a marcat și apoi a scos penaltyul de la golul doi. Acum, însă, a fost – de departe – „MVP” meciului. Intrat la pauză, în locul lui Keșeru, jucătorul de culoare a marcat repede, la cinci minute de la startul reprizei secunde. Atunci, Vukcevic a aruncat o minge în careu, iar Godwin a șutat din mijlocul careului și era 1-0. După alte cinci minute, o minge respinsă de oaspeți a ajuns la același Godwin, care a tras pe sub portar și UTA conducea cu 2-0!
Până atunci, în prima repriză, UTA a avut marile ocazii. În min. 20, o combinație perfectă Dobrescu – Fl. Matei l-a pus pe ultimul în situație foarte bună de gol, dar a șutat pe direcția portarului, din fața careului mic. În min. 35, Anton a centrat din corner, direct pe capul lui Benga, dar mingea a lovit bara transversală.
Revenind la partea secundă a partidei, să mai spunem că fiecare echipă a avut câte un jucător eliminat, pentru intrări tari, peste limita regulamentului. De la UTA a fost trimis la vestiare Cibi, dar s-a dat voie la înlocuiri, Stahl apărând în locul său.
S-a terminat 2-0 și avem speranțe că meciul cu Sepsi OSK, de vinerea viitoare, va fi abordat cu mare încredere de elevii lui Laszlo Balint.
UTA: Mociu – Aly Abeid, Benga, Anton, Dobrescu – Batha, Fl. Matei – Stahl, Ubbink, Otele – Keșeru – repriza I; Balauru – Vukcevic, Cibi, Hoxhallari, Dobrescu – Anton, Fl. Matei (Bota) – Maxim, Jobello, Negoescu – Godwin – repriza a II-a.
Trimite articolul
Xnu va ambalati ca vine craciunul
cand o sa dea de oala cu sarmale ,de carnatii si mezelurile autohtone
va avea o viata grea sa reziste ispitelor
-
suporter de carton?ce cauta Otele si Keseru odata?nu se vede clar k nu se potrivesc?eventual,Keseru si Godwin titulari,iar Otele cu Postolachi.Arhigol stadionul din gramadistea!cine,nu saree!!hai mUTa dar hai si POLI!!
Fac pariu pe orice ca Godwin nu va începe ca titular cu Sepsi, vom juca cu lentul de Postolachi vreo 70 min.