ARAD. După poveștile cu şi despre Flavius Domide, Zoltan Farmati, Christos Metskas, Gabi Biro, Mircea Axente, Ioan Igna și Gioni Brosovszky, scriitorii Radu Romanescu și Ionel Costin au aşternut pe hârtie povestea familiei Vaczi, tată și fiu. „Gyuri Vaczi și moștenirea roș-albă”, cartea lansată la sala „Astra” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” din Arad, în prezența a zeci de romantici ai vremurilor de altădată și nu numai, completează biblioteca istoriei „Bătrânei Doamne”, despre anii săi de glorie. Invitat de onoare a fost Ioan Igna, una dintre figurile marcante ale UTA-ei, cel care a împărțit vestiarul cu marele Iosif Pecsovszky și apoi i-a arbitrat pe Platini, Zico sau Maradona în marile arene mondiale.

Cel mai emoționat a fost chiar unul dintre eroii cărții, Gheorghe Vaczi II (66 de ani). Acesta a ajuns la UTA în 1976, sfătuit de tatăl său, marele atacant al anilor ’50. Cel care a avoluat pentru echipe importante din fotbalul continental al vremii, precum Ferar Cluj, Wacker Viena, Gyori ETO sau CAO Oradea. Bineînțeles, a jucat și pentru UTA (Flamura Roșie, așa cum se numea în acea perioadă gruparea emblemă a Aradului) în sezoanele 1953 și 1954. În 45 de partide a marcat 22 de goluri, cel mai important fiind cel care a decis, în prelungiri, finala Cupei României din 1953, Flamura Roșie – CCA 1-0.

„Îmi amintesc că Universitatea Cluj n-a fost de acord să-mi dea transferul la UTA. După o perioadă grea, de doi ani de suspendare, în 1978 am ajuns să îmbrac tricoul alb-roșu. Am fost nevoit să părăsesc gazonul mult mai devreme decât mi-am dorit, din cauza unei accidentări provocate de Mircea Lucescu, antrenor-jucător la Corvinul Hunedoara” a rememorat Vaczi II, cel care a devenit mai apoi antrenor şi președinte la UTA, iar în prezent conduce destinele Old Boys UTA.