La finalul partidei dintre FCSB și UTA, amtrenorul gazdelor, Nicolae Dică a declarat:
„E important că am câștigat jocul. Am avut multe ocazii, dar, din păcate, marcăm foarte puțin. E puțin să marchezi două goluri din opt ocazii.
Puteam să marcăm patru-cinci goluri. Trebuie să facem precum Silkeborg, care a avut cinci șuturi în tur, cinci goluri, șapte șuturi la retur, cinci goluri.
Am primit gol din nimic, cum primim noi de obicei, nu înțeleg cum putem să facem astfel de greșeli. E gol primit, dar e important că am reușit să câștigăm. Felicitări băieților că au avut reacție după înfrângerea din Europa.
L-am trăit periculos, n-am trăit niciun meci liniștit, doar pe cele cu Silkeborg, că era diferența prea mare.
Trebuie să fim mai atenți la finalizare. Facem mai multă finalizare, în loc de 15 minute, facem 40”.
La rândul său, tehnicianul UTA-ei, Ilie Poenaru a spus:
„Le-am spus că nu are importanță cu cine jucăm, trebuie să jucăm. Avem valoare, avem calitate, avem jucători cu experiență în vestiar care trebuie să arate ceva. Dacă vor. Dacă nu, vom trage linie, vom analiza și vom lua niște decizii. Așa nu se mai poate. (n.r. – despre Claudiu Keșeru) A intrat bine, a marcat. Avea nevoie de acest gol, dar, atât de la el, cât și de la alții, am așteptări mari. Mai erau jucători care acuzau probleme medicale și am așteptat să văd ce se întâmplă, pentru că nu mai aveam schimbări. Sunt dezamăgit, supărat, nu am făcut cel mai rău joc, dar putea mai mult. Au fost momente bune în care am dominat FCSB-ul, dar degeaba am presat dacă nu ne-am creat ocazii, dacă nu luăm cele mai bune decizii. Avem obiectiv Cupa României, vrem să mergem mai departe, vrem să luăm punte. Vom vedea, am avut ceva probleme medicale. Important este să ne refacem cât mai repede, deoarece avem doar două zile la dispoziție și vom vedea. Nu este vorba de revanșă. Avem trei meciuri, trebuie să luăm puncte. Trebuie să câștigăm meciul. Nu contează cine joacă, trebuie să abordăm altfel meciul, cu o altă atitudine, cu o altă dorință”.
Citește și:
Trimite articolul
XMa întreb, de ce a fost Stahl schimbat cu unul JOBELI extrem de lent, rudimentar, Vukcevici penibil, efectul loviturii poate, e lent penibil, Prostolache inexistent. Ma întreb ce cauta Dobrescu în echipa! Poenaru total afon, schimbări penibile, după pauza joc zero! Omule te rugam pleacă, Dl Meszar, sunteți penibil cu jucătorii aduși și cu frezat de antrenor ați întrecut răbdarea noastră! Știm ca e vb de venitul dvs dar UTA E Aradul, nyu e Meszar, nu e Falca! Cu politica voastră retrogradam, plecați, lăsați locul pt competenți care vor performanta!, Azi ați fost penibili!
Intotdeauna altceva e de vina, nu tu!
Ce puncte sa iei tu mascariciule ai cifre catastrofale
Adevărul este că ambele echipe sunt varză.Este momentul să batem în cupă.Păcat de risipa de energie,dacă jucăm fără creier.
Pe langa poenar, si jucatorii samt slabi, vukcevic, face nimai prostii in ultimul timp. Chiar nu avem alt fundas mai bun ?Ubbink tot imapoi paseaza, departe de jucatori, Iacob sare dupa ce a trecut mingea de el…
Keseru se lauda cu acel gol din noroc chior, Ottele incearca sa dribleze prea mult… E jale
D-le LEO SFARA va cunosc pe unii prieteni ai d-voastra …si ma surprinde faptul ca sunt cenzurat des si nu-mi apar comentariile care sunt foarte corecte si fara jigniri.Cand trebuie laudata UTA o facem multi,dar si cand joaca >turai lele< lasa sa ne spunem pasul.As vrea sa aveti un alt utist precum sunt eu….deoarece am jucat fotbal de div.B si ma prea stiu la cei 69 ani ai mei….!!! HAI UTA ca ne omori cu ratarile si frezura e slab antrenoras……!!!