ARAD. „O victorie muncită, grea, un adversar cu calitate, dar asta și pentru că noi, după golul marcat, am făcut pasul în spate, am cedat mijlocul terenului. Trebuia să rămânem sus, să punem presiune. Au apărut iarăși nesincronizări, pase greșite, am intrat puțin agitați, nu am fost cumpătați, echilibrați și, în loc să pasăm mai mult, să ținem de minge, am încercat minge lungă. Noi nu antrenăm asta, decât în situații de criză. Dar, una peste alta, este importantă victoria, pentru că e și o victorie de moral, de încredere. Mai avem mult de muncă. Contează foarte mult tribuna, ne bucurăm, este un sprijin minunat. Într-un fel sau altul, se creează o presiune asupra unor jucători, dar dacă vrei să tinzi la mai mult, trebuie să te obișnuiești. Dacă vrei performanță, trebuie să te obișnuiești cu tot felul de presiuni. Dar e un public minunat, le mulțumim, cântă neîncetat. Ați văzut și la 1-1, le dădeau încredere jucătorilor și asta s-a văzut” – a spus Poenaru. Apoi, antrenorul a continuat: „Această fantezie este și datorită lotului, le-am spus că, atunci când ajungem în treimea medie, trebuie să trecem în 3-4-3 ca să creăm superioritate cu fundașii centrali, pentru că ne făceau blocaj de câte ori Cascini sau Matei erau în posesie. Ei făceau marcaj om la om. Dar am împins și fundașii laterali mai sus pentru a crea superioritate pe fundașii centrali. Putem să o facem, pentru că avem calitate, dar ne mai trebuie încredere și trebuie să fim mai reactivi pe pierderea mingii. La un moment dat, am forțat adversarul să greșească și am marcat, dar trebuie să fim mai atenți la ultima pasă și la finalizare. Este mult mai echilibrat campionatul, au venit echipe care nu au probleme financiare, echipe de tradiție, este o creștere și e bine pentru fotbalul românesc”, a spus Poenar
Trimite articolul
XVrem antrenor punct