De altfel, antrenorii Rednic și Sabău s-au și exprimat în acest sens, fiind nemulțumiți de ceea ce s-a întâmplat pe teren.
La UTA au lipsit câțiva jucători importanți, precum Fl. Iacob, Micovschi sau Luckassen, însă cei care i-au înlocuit și-au făcut treaba. A fost și prilejul de a-l debuta pe Imoh Eisekel, care nu s-a mișcat deloc rău, a părut un jucător bătăios, în ciuda staturii sale nu prea impunătoare, fizicul nefiind unul care să-l ajute foarte mult. Însă, nigerianul pare agil și abil, iar faza din prelungiri, când i-a furat mingea lui Masoero, este un exemplu în acest sens. Eizekel putea da lovitura, dar a fost faultat de fundașul clujenilor, care a și fost eliminat. Așadar, Imoh pare un transfer reușit!
Mai e de remarcat faptul că Rodrigues a fost depășit în multe momente pe partea sa, asta arătând că UTA are nevoie, totuși, de un fundaș stânga. E drept, nici Omondi nu l-a ajutat aproape deloc.
Vineri, la Arad vine FC Botoșani, dar până atunci trebuie văzut care e răspunsul celor de la Comisia de Recurs a FRF, deoarece UTA a făcut apel la pedeapsa de patru etape fără spectatori la meciurile de acasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!