Chiar dacă ne aflăm în faza meciurilor de verificare, rezultatele nesatisfăcătoare nu pică bine nimănui, fie că vorbim despre jucători, antrenori ori suporteri. Înfrângerea cu Balmaz Kamilla Gyógyfürdő (scor 2-5) și remiza cu Nyíregyháza Spartacus FC (1-1), a scos în evidenţă slăbiciunile din actualul lot al celor de la UTA Bătrâna Doamnă.
Cerinţele lui Nagy
E adevărat, accidentările lui Polgar și Filaret, precum și ieșirea din activitate a lui Botiș au lăsat descoperite două posturi în defensiva „alb-roșiilor”, pe care staff-ul tehnic utist nu ar dori să le acopere cu juniori din propria pepinieră. Tehnicianul Roland Nagy îşi argumentează intenţiile: „Avem ghinion cu Polgar, care a ieșit din circuit o perioadă de timp și oricum nu aveam nici înainte prea multe variante de a-l înlcui. Să vedem la portari ce facem, căci avem competiții oficiale, Liga a IV-a pentru UTA II și Elite pentru juniori. Mai avem nevoie și de un fundaș central care impune respect și pe care să ne bazăm oricând. În fine, ne-ar mai trebui și un mijlocaș stânga, așteptăm să vedem ce se rezolvă”.
Cere răbdare
Infuzia de juniori din lotul utist reprezintă o „armă” cu două tăişuri în condiţiile în care se doreşte atacarea promovării. În schimb, dacă obiectivul nu impune accederea în Liga 1, cât mai mulţi juniori ar trebui să-i găsim în formula de start. Despre juniorii pe care îi are la dispoziţie, Roly Nagy a spus: „Copiii au calitate, trebuie avut răbdare cu ei, nu pot să facă saltul toți dintr-o dată. Au fost partide în care am jucat și cu 5-6 juniori, dar asta nu înseamnă că vom ajunge la 11 în acest sezon. Fundația există, dar trebuie răbdare. Stahl și Iuga sunt doar ultimele două nume ce ni s-au alăturat, sunt jucători interesanți, rămâne de văzut dacă ne putem baza în viitorul apropiat pe ei”.
În cantonament
Cel mai probabil, urmare a discuţiilor dintre antrenori şi conducerea clubului, achiziţiile vor apărea direct în cantonamentul din Austria. Reamintim, UTA BD pleacă sâmbătă în Ţara lui Mozart, cu o escală la Debrecen, pentru un amical cu gruparea locală ce evoluează în actualul sezon al Europa League.
Citiți principiile noastre de moderare aici!