S-a început cu depunerea unei coroane de flori la mormântul său, de la „Pomenirea”, acolo unde a fost prezentă şi fiica sa, la fel de celebră, Monica. Două ore mai târziu, adică la ora 16, la sala Polivalentă s-a jucat în memoria lui. Două echipe de „old-boys”, reprezentând UTA şi Vagonul, dar şi cu câteva „implanturi”, au transpirat într-un meci al prieteniei, scorul nefiind unul care să intereseze pe cineva.
Sub ochii lui Flavius Domide (care a fost coleg cu Ladislau Brosovszky timp de 12 ani), au evoluat, printre alţii, Vânătoru, Radu George, Adolf, Mitu, Burtea (UTA), respectiv Gyenge, Roşca, Bora, Hamza, Aslău, dar şi Ionuţ Popa.
Pe margine, Sima, Vaczi, Macavei, Păcurariu, dar şi alţi oameni de fotbal de la cele două cluburi, depănau amintiri, într-o atmosferă cu adevărat prietenească.
La final, echipele s-au întâlnit la „repriza a treia”, acolo unde Domide, respectiv Păcurariu au primit câte o cupă, una a recunoştinţei, din mâinile lui Vaczi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!