„Ne-am făcut un program de pregătire, dar el va fi dat peste cap. Mie nu-mi convine asta, iar o asemenea decizie ar da şi o notă de neseriozitate competiţiei. În schimb, însă, m-ar ajuta să lucrez mai mult la relaţiile de joc. Avem mulţi jucători noi, unii dintre ei sunt încă în probe, alţii sunt accidentaţi, aşa că ar fi o perioadă bună de a ne da perfecţiona anumite trasee de joc” – ne-a declarat Adrian Falub, antrenorul echipei UTA.
Ieri, unul din jucătorii accidentaţi, la care s-a referit Falub, Radu Mărginean ne-a spus că va continua tratamentul la tendonul lui Achile. „Voi începe alergările uşoare încă de azi, iar de săptămâna viitoare sper să mă pot alătura colegilor, pentru a mă antrena cot la cot cu ei. Mai fac două şedinţe de tratament, la doctorul Lucaciu, de la Oradea, joi şi vineri, după care sper să nu mai resimt dureri. Nu voi evolua în partidele amicale de la finalul acestei săptămâni”.
Pe de altă parte, situaţia în liga secuundă rămâne incertă, căci doar 29 de echipe s-au înscris până ieri în campionat şi s-ar putea ca el să înceapă cu două serii, de 14, respectiv 15 cluburi.
Falub si Suller il mai asteapta pe Catanzariti
Citiți principiile noastre de moderare aici!