Adrian Falub (foto) va veni mâine la Arad, pentru a vedea cum stă situaţia, deoarece – nici acum – nu există o sursă sigură de finanţare. Şi acest termen se bazează pe o eventuală sosire la Arad a unui potenţial investitor, despre care nimeni nu suflă o vorbă. Nu e Dieter Kaas, sursele noastre spunând că ar fi vorba despre un impresar român, care a mai dorit să preia o echipă din liga secundă, chiar din serie cu UTA, dar până la urmă nu s-a materializat nimic şi echipa s-a desfiinţat. De urmărit!
Inca o zi de amanare la UTA
Reactualizat la:
Până la urmă, cei de la UTA au anunţat încă o zi de amânare a începerii pregătirilor, acestea urmând să se reia joi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Local
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!