Într-o secundă, totul s-a dat peste cap! Anunţul Federaţiei Române de Fotbal, prin care se spune că locul 3 din liga secundă nu poate fi unul promovabil, a „pus pe jar” mai multe ehipe, printre care şi UTA. Preşedintele Catanzariti ne declara, săptămâna trecută, că refuză să comenteze comunicatul, dar spunea că este dat peste cap, nu mai înţelege nimic.
Acum, preşedintele Catanzariti a „mărit miza”. Se gândeşte serios să schimbe obiectivul. „Dacă nu vom putea promova, nu avem decât să începem de pe acum un nou proiect şi să le dăm şansa şi altor tineri de la echipa a doua să evolueze în această ediţie de campionat” – a spus Catanzariti.
Aşadar, îngrijorarea creşte la UTA şi totul s-ar putea nărui pe 14 mai. „Îmi este frică de ce s-ar putea decide la mijlocul acestei luni” – a mai declarat preşedintele.
Din păcate, un nou proiect înseamnă şi alte „socoteli”. Şi multe întrebări care se nasc. Suntem siguri că – în acest moment – cel mai încurcat e antrenorul Adrian Falub, care a şi spus că a venit la Arad pentru a promova cu UTA, alt obiectiv neavând.
Citiți principiile noastre de moderare aici!