După ce duminică au efectuat, deja, primul antrenament, jucătorii UTA-ei au intrat – de azi – în ritm normal, de două antrenamente zilnice. Dacă dimineaţă doar 20 de jucători au participat la pregătire, la antrenamentul de după-amiază lotul a fost mai numeros.
După ce au efectuat vizitele medicale, la primele ore ale dimineţii, Mara, Galanis, Cărpinişan şi Muscă au plecat la Moneasa, unde au ajuns la orele prânzului. Cei patru s-au odihnit, iar la ora 16.00 au participat la şedinţa de pregătire de după-amiază.
„Au efectuat vizitele medicale, după care au urcat la Moneasa, unde s-au alăturat lotului. Sunt apţi de pregătire, aşa că s-au antrenat deja luni după-amiază” – ne-a declarat Dorin Stana, directorul de competiţii de la UTA.
Din păcate, portarul Amadio s-a accidentat încă de la primul antrenament şi a trebuit să revină la Arad, pentru tratament. A alunecat şi s-a lovit la genunchi, iar acesta s-a umflat şi apo infectat. Azi, portarul a revenit la Arad, pentru a se trata. Cel puţin deocamdată, la Moneasa zăpada este prezentă, are circa 30 de centimentri, însă ea începe să se topească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!