ARAD. La câteva ore după ce s-a înțeles amiabil cu Laszlo Balint să rupă contractul, UTA a anunțat că și-a găsit un nou antrenor, pe Ionuț Badea.
Iată cum arată comunicatul clubului arădean:
„Clubul UTA a ajuns în cursul acestei după-amieze la un acord cu antrenorul Ionuț Badea pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei. Contractul este semnat pe perioada campionatului în curs, cu posibilitate de prelungire în vară, din partea clubului.
Opțiunea noastră pentru domnul Ionuț Badea a fost determinată de calitățile dovedite în cariera sa de antrenor, de faptul că este adeptul unui sistem tactic care se pliază pe calitățile și automatismele dobândite de componenții echipei noastre și de faptul că, fiind un poliglot care vorbește cinci limbi străine, poate gestiona fără probleme relația cu un vestiar multicultural cum este cel al echipei noastre.
Ionuț Badea a fost un jucător important pentru fotbalul românesc, adunând 275 de partide în tricoul unor echipe importante precum Dinamo, FC Argeș, FC Vaslui sau Oțelul Galați. Și-a început cariera de antrenor la FC Argeș, echipă pe care a condus-o în două mandate, dar a mai antrenat și la Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj, FC Brașov, Oțelul Galați, Concordia Chiajna și Astra Giurgiu. A fost de asemenea și antrenor secund al echipei naționale, în perioada 2014-2017.
Ne amintim cu plăcere de momentul în care, în vara anului 2020, UTA și FC Argeș au promovat la braț în prima ligă, la capătul meciului direct dintre cele două echipe, disputat la Pitești. Sperăm ca acele momente de bucurie să aibă o continuitate pentru Ionuț Badea, de data aceasta pe banca echipei noastre”.
Îi dorim succes lui Ionuț Badea cu UTA, cu rezultate cât mai bune. Acesta va debuta pe banca formației arădene chiar sâmbătă, 5 februarie, la meciul de acasă cu Sepsi OSK.
Trimite articolul
XGreu…. părerea mea e că trebuia adus Grozav sau Pustai….dar baftă Badea…greu oricum….
-
Puteau discuta si cu Rednic… Poate dupa ce-si incheie Badea contractul. Ce ziceti ?
-
Rednic n-a facut nimic la Dinamo, e praf ca antrenor! Aaaa,ba daaa, a apropiat-o de zona retrogradarii; nu fiinca acuma ar fi mai bine, ..Dinamo, tot timpul a fost o echipa de 3 parale: In timp ce Steaua lua CCE(1986), Dinamo, echipa pacii, lua acasa 0-1 ,de la..17 Nentori Tirana, o echipa non-name!
Ionut Badea e cel mai bun,cea mai buna solutie pentru UTA! Dar ,trebuie sa confirme si jucatorii, fiindca nu Badea este cel care joaca mingea,totusi!
-
Boloni era o alegere si mai buna ! E liber
-
Boloni e prea scump pentru UTA! Mai bine cumpara UTA un atacant bun, un om de gol, fiindca nu are decat ratangii pe acolo! Fiindca nu Balint a fost marea problema,ci faptul ca UTA nu are oameni de gol ! Trebuie sa iei in calcul si criteriul banilor! Din cate stiu, UTA nu prea exceleaza la capitolul “bani” !
Eu zic sa-i dam credit lui Ionut Badea, fiindca daca ,de la inceput vede omul ca nu e respectat ,ci tot criticat, desi nici nu a inceput munca de antrenor, s-ar putea sa-l cuprinde lehamitea si sa lase UTA cu buzele umflate si cu ochii in soare,fara sa se mai implice serios! Si daca tot asa o tineti, spectatorii, s-ar putea ca antrenorii buni sa ocoleasca UTA ! Exact cum a patit Becali, acum cativa ani, nici un antrenor bun nu mai voia la FCSB,foarte greu l-a gasit pe actualul antrenor, iar Becali s-a invatat minte, sa respecte antrenorul..
Oricum , o perioada va trebui sa treaca si sa fie lasat in pace,pentru ca ,la UTA, trebuie facute niste reforme(de lot si de strategie de joc)..puneti-va voi, in loc, spectatorii, sa vedeti cum ar fi,nici nu ai inceput si incep scepticii cu critica! ce tie nu-ti place altuia nu face; e si el om, are demnitate, nevoie de liniste pentru a se concentra pe ceea ce are de facut!
-
-
-
Haoleu..Rednic,nici la grupele de juniori,de copii,sub 10 ani….Alarma!!!!Ce Rednic???
-
-
Ce sa faci cu Pusztai?Sa-i invete ce?Matematica,poezii??Daca asta inseamna fotbal???
Daca e adevărat că e nasul copiilor lui Apostu e clar. Nu scăpăm in veci de ciumatul ala de impresar. Domnule Meszar, schimbați numele echipei in CS Apostu Arad.
Mult succes la UTA d-le IONUT BADEA si sa ne salvezi sa nu ne retrogradati ca eram in cadere libera…..! Bravo utisti si sa nu ne revenim caci asa nu mai se putea…Nu vom plange dupa Balint si Ionut Badea bag material in cei care au tot gresit……precum portarelul…!HAI UTA !
Bun venit și succes d-le Badea
ne indreptam spre divizia b conducere de rahat amatorism rusine ….plecati toti
Dl Meszar, cine conduce clubul? Apostu? Cei de la UTA nu se învață, trebuia antrenor cu personalitate, antrenor, nu avem nevoie de fini, nași. Continuam seria Moldovan, Chirila, Barbu magiun. Omul asta nu are niciun rezultat remarcabil, dat afara de peste tot! Asa putem fi siguri de B cum ne-a promis Apostu!
Deci nu mai vine Mourinho????
Ionut Badea sau badea Ionuț, nici cioban la oi nici oi la cioban. Ne-am ars! 3 (trei) atâtea puncte mai pune UTA la zeste până la finalul sezonului regulat, cu acest antrenor.Sper să greșesc, dar intuiția m-a tot confirmat.Sper ca ,conducerea UTA-ei să mai reflecte la această decizie,până nu este tardiv.
Asa a si fost calculat salriul pentru stationate in liga 1…se fini la comedi,și pleaca,a luat pt 2ani de liga 1,apoi se vor retrage toti,discret,ultimul da drumul la căini…sinstinge nocturna
Era bun Balint, dar daca asa a vrut conducerea, ma bucur. Acum e clar ca pe Mures cu pluta se duce Uta.
-
Nu conducerea;l-au înjurat “fanii”.În aceste condiții normal ca omul sa plece.
groaznic
Mai este o echipa in ROMANIA la care este unul foarte destept, care stie tot si le face pe toate . FCSB ! CIOBANUL !!!
Acum a doua echipa este UTA ! APOSTU ! De unde dracu a mai aparut si asta si cine il tine in brate ?
APOSTU du-te invirtindu-te si lasa UTA in pace !
” adeptul unui sistem tactic, care se pliază pe calitățile și automatismele dobândite de componenții echipei noastre ” ! Și pe toate astea le poate explica în 5 ( cinci ) limbi într-un vestiar multoicultural !
Pana acum unii injurau antrenorul Balint si acum altii plang dupa el.La fel ca la Barcelona, dar pastrand proportiile, UTA este brandul care potenteaza jucatori si antrenori,daca îi respecta blazonul si jocul este prestat cu inima pentru suporteri. Sa nu facem o tragedie dintr-o situatie mai buna sau rea la un moment dat. Pesimistii si depresivii ar fi bine sa lase UTA in afara sferei lor de interes.Am sa tin cu UTA si daca joaca in utlima Liga atat timp cat ea exista si nu se desfinteaza din nesabuinta unora sau altora. Sa dam credit noului antrenor. Forzza UTA!
mai a fost o jignire pt uta cand l au adus pe barbu magiun …asemenea indivizi mu au ce cauta la uta distrugeti o traditie si un mod de viata!rusine
Vine un suporter la Clubul UTA si zice catre portar :
Asi vrea sa vorbesc cu domnul antrenor Balint.
Portarul zice: Dar Balint nu mai e antrenor la UTA
Pleaca omul si dupa 5 minute se intoarce si zice portarului :
Asi vrea sa vorbesc cu domnul antrenor Balint.
Portarul zice din nou : Dar Balint nu mai e antrenor la UTA
Dupa 5 minute se intoarce Iar si zice portarului :
Asi vrea sa vorbesc cu domnul antrenor Balint.
Portarul se enerveaza si zice : Bai, tu nu intelegi ca Balint nu mai e antrenor la UTA ??
Ba da, zice omul, dar nu ma pot satura sa aud asta !!!
-
Ce plm ati avut cu gagiul? aveti jucatori de top 5 ca sa ziceti ca vai de sufletelul nostru ce echipa mare cu antrenor mic?
Alt experiment marca “ionut chirilă “!
Pentru urări de bine :
https://www.facebook.com/apostu
Cand o sa intelegem ca problema nu antrenorul este de vina ci jucatorii ? :))
Grozavu nu ar fi avut nici o sansa,la UTA, nivel de jucatori straini,comunicare,ralatie dictatoriala,cum o cam procedeaza el…Un singur telefon spart,la masa,sau o palma peste ceafa,unuia si si-ar fi futut norocul la UTA…Da-i una lui Batha,sparge-le telefoanele jucatorilor din fosta Yugoslavie si era deja urmatit internatioanal…Nu de catre autoritati…L-ar fi mancat partizanii…Nu te joci…Leo Grozavu a avut conditii pefecte la Sepsi si a capotat….Nu functioneaza cu bataia si tirania….Te sapa jucatorii,mai devreme sau mai tarziu…Nu toti sunt cate un Golofka….
Sa dam credit noului antrenor, nu cred ca este ok sa nu-l susținem , omul este cu bun simt și civilizat,sa arătam și noi ca suntem la fel !
MULT SUCCES IONUT BADEA !
FORZZA UTA!
trebuie sa scapam de meszar , este omul falkosului .face politica jocului de glezne si al minciunii falkoniste ca UTA sa primeasca cat mai putini bani de la primarie. afara cu apostu , asta nu e impresar e tentativa . UTA nu are conducere, numai oamenii primariei, politicieni ratati. mai lipseau faur si balcea din peisaj!!
Deci, CFR Cluj și FCSB pot să-și ”strângă cureaua” și să-și folosească ”pamperșii” că …vine UTA din spate…
Nici ăsta n-o să facă mulți pureci la UTA.
Gorea ai perfectă dreptate. Nu balint e de vină. Atacanții!!!!! Pe Roger aș da afară din țară, nu are ce să caute un brazilian atât de ratangiu la noi. Aș promova tineri, chiar dacă sunt mai puțin experimentați, dar asta nu ne împiedică să fim alături de ei… numai așa putem atinge rezultate.. nu cu second handurile lui Apostu….cred că dacă vrei să faci și bani… ia exemplul lui Man..
Unu-i mai deștept decât celălalt. Ia mă care dintre voi poate face un album FOTO din hârtie de WC ?!
Ar trebui sa se termine la uta cu impresari pe post de sefi si de smecheri financiare unu pleaca altu vine doar sa se ia comisioanele .
Voi credeti ca lumea nu stie de ce smecheri sunteti in stare mercenarilor .