„Rezultatul din acest meci pe mine nu mă prea interesa, mai degrabă pe jucători, care au mai câștigat o primă. Eu sunt în acea perioadă de evaluare, vreau să văd adevărata valoare a celor care vreau să-i țin la UTA. Nu vreau să fac greșelile care s-au făcut până acum, cu jucători aduși pe mulți bani, apoi, dați afară, plătiți, cu care s-a ajuns pe la baraje, unde nu s-a rezolvat nimic. Am monitorizat acum vreo 4-5 jucători, printre care și pe Enescu, el făcând cel mai bun joc de când a venit la Arad. Sunt mulțumit de atitudinea și evoluția tuturor jucătorilor” – a spus Ionuț Popa.
La rândul său, tehnicianul Mioveniului, Iordan Eftimie spune că egalul era mult mai echitabil.
„Ne așteptam să avem un meci destul de greu, echipa gazdă venind după mai multe meciuri fără victorie. Ne-am dorit să facem un joc bun, dar – cel puțin în prima repriză – a fost unul sub așteptări. Nu am făcut ceea ce trebuia să facem pe teren, am abuzat de prea multe atingeri. În partea secundă, am făcut un joc destul de bun, am pus și puțină presiune pe UTA, dar vedeți că nu întotdeauna echipa care domină poate scoate și un rezultat favorabil. Am luat golul doi după o fază în care mingea era la noi, la un corner, am pierdut-o și ne-au surprins pe contraatac. Am revenit cu acel penalty și am mai avut două ocazii clare, așa că un rezultat de egalitate cred că era mai echitabil” – a declarat Iordan Eftimie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!