După plecarea în mare grabă de la stadion, la finalul meciului cu Baia Mare, directorul tehnic de la UTA, Ionuţ Popa s-a enervat aşa de tare încât se gândeşte – din nou – să renunţe. Pe lângă înjurăturile scăpate printre dinţi, „Mister” ar fi vrut să intre cu o bâtă în cabina arbitrilor, dar s-a gândit că un astfel de gest l-ar regreta toată viaţa.
„Renunţ, 90 %”
Imediat după meci, Popa nu a răspuns la telefon, dar a făcut-o ieri, după ce s-a mai calmat. „Mă gândesc să renunţ. În acest moment sunt 90 % şanse să se întâmple acest lucru. Tot v-am spus că voi ajunge să bat un arbitru, iar miercuri am fost cel mai aproape de acest lucru. Mă îmbolnăvesc cu nervii din acuza arbitrajelor. Nu mai am nicio motivaţie, de aceea nici nu am mai trecut pe la echipă” – a spus Popa.
Îl acuză pe Tarcea
„După ce un alt timişorean m-a făcut să părăsesc Iaşul, acum Tarcea cred că a vrut să vadă de ce sunt în stare. Acest arbitru ne-a refuzat un penalty şi i-a împins pe băimăreni de la spate, când aceştia nu mai puteau sta în ghete. Am vrut să sparg tot în cabina arbitrilor, dar regretam apoi, ajungeam la puşcărie din cauza acestora. Nu văd ce rost mai are să continui, să rămân în fotbal” – a mai declarat „Mister”.
Atac la Constantinescu
Văzând cine arbitrează meciul de sâmătă, ora19, UTA – CSM Rm. Vâlcea, acelaşi Ionuţ Popa spune că nu are rost să stea pe banca tehnică. „Pentru ce să vin la meciul cu Vâlcea. Fluieră arbitrul care m-a dat afară de la Piteşti, din postura de rezervă. Vă daţi seama cât o să ne toace acest arbitru. Nu are sens să mă enervez, căci voi ajunge la spital. Este inadmisibil ce se întâmplă”.
Arbitrul de centru la jocul de mâine este Eduard Constantinescu, cel care în tur, la FC Argeş – UTA, a fost rezervă şi insitat ca Popa să fie trimis în tribună.
Popa rămâne la UTA
Preşedintele clubului UTA, Giovanni Catanzariti l-a vizitat pe Ionuţ Popa în dimineaţa zilei de ieri, chiar la domiciliul acestuia din cartierul Subcetate. După mai multe ore de discuţii, şeful „Bătrânei Doamne” este convins că Ionuţ Popa rămâne la UTA, „Mister” fiind aşteptat la echipă în cursul zilei de azi.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!