E victoria jucătorilor în memoria celor doi Bogdani ai noștri care au pierit în acel teribil accident. Astăzi trebuia să fie în galerie, dar Dumnezeu şi-a dorit ca ei să lipsească. Gestul galeriei timișorene a fost superb. Când l-am văzut pe Mera cu acea coroană, îmi venea să plâng. Foarte frumos, bravo lor, nota 10. Cred că dacă nu aveam aceste momente tragice în familia UTA, galeria noastră ar fi fost la înălțime. Victoria e fără drept de apel, la pauză ar fi trebuit să fie vreo patru goluri diferență în favoarea noastră. În repriza a doua, jucătorii noștri au stat fără să tragă aer în piept vreo treizeci de minute și ne-a călărit Poli cum a putut. Ne-am mai trezit și noi pe final, cât să punctăm decisiv”, a spus antrenorul principal al UTA-ei.
În replică, antrenorul „violeţilor”, Cosmin Petruescu, părea afectat de înfrângere: „Consider că a fost o partidă cu două reprize diametral opuse. Prima a aparținut oaspeților, am încasat două goluri în urma a două contraatacuri, declanșate după două mingi pe care le-am pierdut în jumătatea adversă. Din punctul de vedere al atitudinii, chiar nu am ce să le reproșez jucătorilor. Un lucru este cert, jocurile de până acum, suporterii le-au câștigat pe toate, noi am fost cei care nu am reușit să ținem pasul cu ei. Deviza noastră este «Obligatoriu înainte»!. Să nu uităm că suntem o echipă în reconstrucţie.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!